Duminică seara, de la ora 18.30, echipa de baschet seniori a CS Cuza Sport Brăila a întâlnit pe BC Municipal Olimpic Baia Mare, în sala sporturilor Dunărea din Galați, într-un meci considerat acasă, contând pentru etapa a 3-a a fazei semifinale din Liga 1. Deși au jucat mult mai bine decât în deplasarea de la Ploiești, elevii pregătiți de Mircea Totolici au cedat în fața băimărenilor pe final de meci, scor 67-73 (21-19, 12-17, 18-19, 16-18).
Brăilenii au marcat primul coș al meciului prin Similache, după o suită de ratări la ambele panouri, băimărenii înscriind primele puncte abia după trei minute de joc, cu un coș de 3 puncte marcat de Corneanu. Maramureșenii s-au distanțat la 2-5, apoi Lungu a restabilit egalitatea cu un coș de 3 puncte. Brăila a intrat iar în ”zodia ratărilor de sub panou” și le-a dat ocazia maramureșenilor să se desprindă, 7-13, 9-17, 11-19. Finalul primului sfert a fost al echipei lui Totolici, care a revenit pe tabela de marcaj și Ilicov a închis primele 10 minute cu un coș de 3 puncte, care a adus Cuza Sport în avantaj de două puncte, scor 21-19.
Sfertul al doilea a debutat cu un nou coș de 3 puncte marcat de Corneanu, care a readus Baia Mare în avantaj. Brăilenii s-au menținut aproape, dar n-au mai reușit să treacă la conducere pe tabela de marcaj, chiar dacă au reușit să mai egaleze o dată, scor 30-30, după ce Lungu a marcat trei ”libere” consecutiv. Olimpic Baia Mare s-a desprins la cinci puncte, scor 31-36, iar ultimele puncte ale primei reprize au fost marcate de Florin Voiculeț, scor 33-36 după primele două sferturi.
După pauza mare echipa din Baia Mare s-a desprins la 7 puncte, 33-40 și 35-42. După cinci minute și jumătate din sfertul al treilea baschetbaliștii de la Cuza Sport Brăila au reușit să recupereze din handicap și treacă la conducere, scor 47-46, după două coșuri consecutive marcate de Horia Tăbăcaru. Bogdan Cezar Sandu a marcat și el un coș de două puncte și Cuza Sport Brăila avea pentru prima dată trei puncte avans pe tabela de marcaj. Din păcate, de la scorul de 51-48, brăilenii s-au precipitat prea mult în atac și au greșit în faza de apărare, iar maramureșenii au profitat și au trecut la conducere la finalul sfertului al treilea, scor 51-55.
În ultimul sfert, precipitarea din atacul celor de la Cuza Sport, care nu se mai concentrau pe jocul colectiv, le-a creat celor de la Municipal Baia Mare culoar pentru a se distanța pe tabela de marcaj, 55-61, 57-65, 59-67, după ce la faza anterioară Țelinoiu a greșit neprovacat în atac, iar Thomas a marcat pe contraatac. Abdul – Awwel a dus echipa oaspete la 10 puncte avans, scor 59-69, moment în care Brăila s-a trezit din pumni, dar de data aceasta n-a mai avut forța să revină, reușind să se apropie la 4 puncte cu jumătate de minut înaintea finalului, scor 67-71, dar Tohătan a adus liniștea în tabăra oaspeților, transformând două libere care aveau să fie ultimele puncte ale meciului.
Pentru Cuza Sport Brăila au marcat: Claudiu Lungu – 14 puncte (3 coșuri de 3 puncte), Auraș Similache -14, Bogdan Golat -12, Horia Tăbăcaru – 9, Cătălin Bordei – 6, Bogdan Cezar Sandu – 4, Ciprian Țelinoiu – 3 (1x3pct.), Florin Ilicov – 3 (1x3pct.), Florin Voiculeț -2.
Pentru BC Municipal Olimpic Baia Mare au marcat: Allan Thomas – 22 puncte (1x3pct.), Abdul – Awwel – 20, Cristian Corneanu -9 (2x3pct), Andrei Dohi -9, Lucas Tohătan -9, Florin Dăscălescu -2, Denis Murgu -2.
În celelalte două meciuri din etapa a III-a s-au înregistrat rezultatele: Politehnica Iaşi a dispus de Ştiinţa Bucureşti cu 69-59 (14-16, 23-18, 19-14, 13-11) și CSM Ploiești – Timba Timișoara 77-71 (7-20, 24-10, 24-22, 22-19).
Următorul meci pentru echipa de Liga 1 a CS Cuza Sport Brăila va fi pe 13 martie, când va juca la București, cu CSU Știința.