Consilierii județeni s-au reunit în data de 11.01.2024 in sedinta extraordinara pentru a dezbate si vota cele 9 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței extraordinare. La ședința desfășurată în sistem online au fost prezenți un număr de 30 de consilieri județeni.
Unul dintre proiectele votate a fost repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a fondului la dispoziția Consiliului Județean reprezentând cota de 6% din impozitul pe venit pe anul 2024. La nivelul județului Brăila a fost repartizată suma de 36.829 mii Iei, aferenta cotei de 6% din impozitul pe venit pe anul 2024. Această sumă reprezintă fond la dispoziția consiliului județean, care se repartizează comunelor, orașelor și municipiului, prin hotărâre a consiliului județean, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuielile de funcționare, pe care unitățile administrativ-teritoriale din județ, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii.
Sumele repartizate se reflecta in bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiului atât în planificare cât și în execuție, la o poziție de venituri distinctă, respectiv 04.02.05 ”Sume repartizate din Fondul la dispoziția consiliului județean”.
Fondurile au fost împărțite după o ”formulă”, așa cum a spus președintele CJ, astfel că toate comunele care au primari PSD și comuna Măxineni, al cărui primar a anunțat acum un an că va candida din partea PSD la alegerile din 2024, acum fiind încă primar USR, au primit câte 700 mii lei. Excepție face UAT Galbenu, care are repartizată suma de 750 mii lei. În schimb, primăriile comunelor cu primari PNL, dar și cele ale comunelor ai căror primari au anunțat că vor candida din partea PNL, deși acum sunt la PSD sau la PMP, au primit câte 300 mii lei. Și aici sunt două excepții, comuna Grădiștea, cu 370 mii lei, și comuna Tichilești, cu 500 mii lei.
Consilierul PNL Alexandru Bucălău a întrebat care a fost criteriul după care au fost împărțiți acești bani către UAT-uri, iar răspunsul președintelui CJ a fost că au fost aceleași criterii pe care le-a avut și ministrul de finanțe când a repartizat sumele în luna noiembrie și că acum a fost o echilibrare. Numai că la repartizarea făcută de CJ către primăriile PSD este de două ori și ceva mai mare decât cea către primăriile PNL.
Consilierii PNL au votat împotriva acestei repartizări.
Repartizarea sumelor pe UAT-uri:
| UNITATI ADMINISTRATIV TERITORIALE | Fondul la dispozitia Consiliului Judetean Braila |
| BARAGANUL | 700 |
| BERTESTII DE JOS | 300 |
| BORDEI VERDE | 700 |
| CIOCILE | 700 |
| CIRESU | 300 |
| DUDESTI | 700 |
| FRECATEI | 300 |
| GALBENU | 750 |
| GEMENELE | 700 |
| GRADISTEA | 370 |
| GROPENI | 300 |
| CHISCANI | 300 |
| SURDILA GRECI | 300 |
| JIRLĂU | 700 |
| MARASU | 700 |
| MAXINENI | 700 |
| MIRCEA VODA | 700 |
| MOVILA MIRESII | 700 |
| RACOVITA | 300 |
| RIMNICELU | 700 |
| ROMANU | 700 |
| ROSIORI | 700 |
| SALCIA TUDOR | 300 |
| SCORTARU NOU | 350 |
| SILISTEA | 700 |
| STANCUTA | 700 |
| SURDILA GAISEANCA | 300 |
| SUTESTI | 700 |
| TICHILESTI | 500 |
| TRAIAN | 700 |
| TUDOR VLADIMIRESCU | 700 |
| CAZASU | 300 |
| TUFESTI | 700 |
| ULMU | 300 |
| UNIREA | 700 |
| VADENI | 700 |
| VICTORIA | 700 |
| VISANI | 700 |
| VIZIRU | 300 |
| ZAVOAIA | 300 |
| TOTAL COMUNE | 21,970 |
| FAUREI | 2,170 |
| IANCA | 2,850 |
| INSURATEI | 2,300 |
| TOTAL ORASE | 7,320 |
| U.A.T MUNICIPIUL BRAILA | 7,539 |
| TOTAL GENERAL | 36,829 |


