
În zilele de 27 şi 28 mai a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, de la poliţiile orăşeneşti şi secţiile de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona târgurilor, pieţelor şi unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru a combate infracţiunile săvârşite cu violenţă şi pentru verificarea modului în care își desfășoară activitatea societățile comerciale.
De asemenea, poliţiştii au acţionat pentru combaterea accidentelor rutiere produse din cauza nerespectării regulilor de circulaţie.
Echipele care au participat la aceste activităţi au efectuat controale la 13 societăţi comerciale tip cafe-bar şi discotecă, au legitimat 57 de persoane, dintre care 23 au fost controlate corporal sumar, şi au fost verificate în trafic 31 de autovehicule.
Poliţiştii au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.100 lei, conform Legii 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi O.U.G. 195/2002 (republicată) privind circulaţia pe drumurile publice.
De asemenea, în ziua de 27 mai a.c., poliţişti de la Biroul Proximitate au acţionat, pe raza municipiului, pentru combaterea absenteismului şcolar, a faptelor antisociale comise în incinta şi în apropierea unităţilor de învăţământ, precum şi pentru verificarea societăţilor care funcţionează în aceste zone, urmărindu-se dacă sunt respectate normele legislative privind comercializarea alcoolului şi produselor din tutun.
Poliţiştii au fost prezenţi în zona a 10 unităţi de învăţământ preuniversitar, din municipiu, şi au verificat 10 paznici care efectuau serviciul la aceste unităţi şcolare. De asemenea, au fost efectuate verificări la 8 unităţi comerciale, din apropierea unităţilor de învăţământ.
Pe timpul desfăşurării activităţilor, poliţiştii au depistat 10 elevi care absentau nemotivat de la cursuri, sens în care poliţiştii i-au atenţionat cu privire la modul de comportare şi i-au informat pe reprezentanţii legali ai acestora, precum şi unităţile şcolare, pentru luarea măsurilor conforme cu regulamentele interioare, pentru prevenirea acestor abateri disciplinare.
Poliţiştii au constatat 5 contravenţii, conform Legii 61/1991 (republicată) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, şi Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 1.500 de lei.
