ProBr Actualitate

Comunicare şi jocuri în Proiectul „Şcoala Siguranţei TEDI”

Comunicare şi jocuri în Proiectul „Şcoala Siguranţei TEDI”

TediSăptămâna aceasta, poliţişti de la compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Serviciul Rutier s-au întâlnit cu cei mai mici dintre elevii brăileni, în cadrul Proiectului Naţional „Şcoala Siguranţei TEDI”.comunicare cu elevii (1)

Până la sfârşitul acestui an şcolar, Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliţia Română, Ministerul Educației Naţionale și Cercetării Științifice, în parteneriat cu firma „Tymbark Maspex” România, au iniţiat unul dintre cele mai ample programe educative la nivel național, care-i învață pe elevii de clasa I cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.

În acest proiect s-au înscris 12 unităţi de învăţământ din Brăila- 7 din municipiu şi 5 din mediul rural. Înscrierea s-a realizat în a doua jumătate a anului 2015, pe platforma www.scoalatedi.ro, de către unităţile şcolare interesate.

comunicare cu elevii (2) comunicare cu elevii (3) comunicare cu elevii (4)

Săptămâna aceasta, cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială „Radu Tudoran” Brăila şi Şcoala Gimnazială Gemenele- judeţul Brăila, împreună cu poliţiştii, au organizat şi desfăşurat primele activităţi în cadrul acestui proiect, menit să asigure dezvoltarea corespunzătoare a elevilor din clasa I şi de a le dezvolta deprinderi de viaţă independentă.

comunicare cu elevii (5) comunicare cu elevii (6)

Întâlnirea poliţiştilor brăileni cu copiii a avut ca scop familiarizarea acestora cu semnele şi marcajele rutiere pe care trebuie să le cunoască pentru a circula în siguranţă pe drumurile publice, în deplasarea lor de acasă la şcoală, precum şi însuşirea de către aceştia a principalelor reguli pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni sau pasageri în autovehicule.

Fiind la vârsta la care înţelegerea unui mesaj trebuie însoţită de vizualizarea lui, poliţiştii le-au prezentat copiilor cum arată o trecere pentru pietoni, un indicator rutier, şi ce reprezintă un semafor pentru pietoni. De asemenea, copiii au vizionat filmele tematice: „Drumul colorat”, „Dacă ei pot, toată lumea poate. Traversaţi prin locurile marcate”.

Reamintim că materialele informativ-educative realizate în cadrul Proiectului „Şcoala Siguranţei TEDI” sunt diverse şi adaptate celor trei categorii de beneficiari pe care îi vizează: elevi, părinţi şi învăţători, constând în cărţi de colorat, broşuri, pliante informative sau scenarii de activităţi.

Dintre sfaturile pe care Tedi le adresează celor mici, amintim:

* Pe drum, fii atent la semnele de circulație și respectă ceea ce indică ele! Astfel, vei fi în siguranță!

* Când mergi pe stradă, fii foarte atent! Ai deosebită grijă la traversarea străzii!

* Traversează doar pe culoarea verde a semaforului! Culoarea roșu înseamnă STOP! Când o vezi, oprește-te și așteaptă culoarea verde!

* Când urci în mașină, pune-ți întotdeauna centura de siguranță! Amintește-le și celorlalți pasageri să facă același lucru! Centura de siguranță îți protejează viața și sănătatea!

* Mergând spre școală, deplasează-te întotdeauna pe trotuar, iar dacă nu este trotuar – pe marginea drumului! În situația în care nu există nici margine, te poți deplasa pe carosabil, însă fii foarte atent și stai cât mai aproape de margine! Întotdeauna mergi pe partea stângă a carosabilului!

* De fiecare dată când te simţi în pericol, anunță mai întâi un adult despre problema pe care o ai, iar acesta va decide dacă este nevoie să sune la 112.

* Distrează-te doar în locurile sigure! Nu te juca niciodată lângă șosea sau iarna pe lacul înghețat!

* Dacă ești singur acasă, nu deschide nimănui ușa! De asemenea, nu te juca cu obiecte care te pot răni (cuţit, chibrit, aragaz)!

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •