
Brăilenii au devenit din ce în ce mai inventivi și își forțează norocul sperând că nu vor fi depistați. Inventivitatea lor nu are de multe ori șanse de scăpare și astfel sunt identificați, de multe ori la controale de rutină ale polițiștilor.
Vineri, 8 septembrie a.c. ora 17:40, poliţişti din cadrul Biroului Rutier l-au depistat în trafic pe un tânăr în vârstă de 24 ani, din comuna Berteştii de Jos, în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Călăraşilor din municipiul Brăila, cu numărul de înmatriculare fals, acesta figurând pe un alt vehicul.
Totodată, maşina depistată în trafic de polițiștii brăileni figura ca fiind radiată din circulaţie de către autorităţile din Germania din anul 2015.
Pe numele acestuia poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi cu număr fals.