În această după amiază, de la ora 14.00, într-o o căldură insuportabilă, cei 33 de consilieri județeni s-au întrunit să fie validați pentru mandatul 2016-2020 și să aleagă noua conducere a județului. PSD-ul și-a constituit din nou o majoritate confortabilă și propunerile lor pentru funcțiile de președinte și vicepreședinți au întrunit câte 21 de voturi, în timp ce ale PNL au adunat doar câte 12 voturi.
Așa cum ProBraila anunța ieri, noul președinte al CJ Brăila a fost ales Iulian Francisk Chiriac de la PSD, iar vicepreședinți au fost aleși Cătălin Daniel Murea de la ALDE și Ionel Epureanu de la PSD. Noul președinte al CJ Brăila este de profesie inginer nave, iar din martie 2013 până la alegerea sa în funcția de președinte al CJ a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Tot în cadrul primei ședințe a CJ Brăila s-a stabilit și componența celor 6 comisii de specialitate, formate din câte trei membrii, singurii care nu fac parte din aceste comisii fiind președintele și cei doi vicepreședinți.
Reamintim că structura Consiliului Județean Brăila este formată din 14 consilieri PSD, 12 de la PNL, câte 2 de la ALDE, PND și PMP și consilierul independent Marian Căpățână.