Candidatul PNL la primăria municipiului Brăila, Cătălin Canciu a declarat într-o conferință de presă că oamenii au nevoie să fie ascultați pentru că problemele sunt multiple în orașul Brăila. Acesta a spus că experiența de viață și profesională îl fac să înțeleagă toate nevoile cetățenilor acestui oraș și îi pasă de aceste probleme.
”Motivul pentru care îmi pasă este această candidatură. Spuneam că noi, și eu, în special, reprezint nu numai liberalii, ci pe toți oamenii. Vedem astăzi un oraș cenușiu în care parterul blocurilor, spațiile comerciale din zona centrală aproape că nu mai există. Vedem afișe mari: DE VÂNZARE! DE ÎNCHIRIAT! Unele dintre ele abandonate, cu geamuri sparte. Peisaje dezolante. Cândva, acolo existau afaceri. Micile afaceri ale brăilenilor, principala sursă de venituri prin care o comunitate se poate dezvolta”, a declarat Cătălin Canciu.
Cătălin Canciu spune că administrația condusă de PSD a distrus prin nepăsare și indiferență toate activitățile liberale, resursa a orașului. Acesta a spus că rolul său și al echipei PNL este de a le explica oamenilor că doar prin schimbare poate să dea o față nouă acestui oraș.