
Nationalele feminine de handbal, cu sportive sau antrenori de la Braila, au avut un sfarsit de saptamana plin. Nationala de senioare, a participat la Craiova la a 46-a editie a Trofeului Carpati. Printre cele 30 de handbaliste convocate la Loturile A si B ale Romaniei, s-au numarat si 3 handbaliste de la HC Dunarea Braila, Mirela Nichita, Alina Horjea si Gabriela Perianu. In prima zi, s-au intalnit in primul meci nationalele Germaniei si Spaniei, in care nemtoaicele au invins cu 27 – 23 (16-8), iar in al doilea meci s-au intalnit echipele A si B ale Romaniei. In acest meci, toate cele trei handbaliste ale HC Dunarea Braila au evoluat pentru echipa A, cea care a castigat meciul cu 35 – 26 (16-13). In acest joc Alina Horjea a inscris trei goluri, iar Gabriela Perianu doua, in timp ce in poarta, Mirela Nichita a avut si ea cateva interventii bune atunci cand a intrat in locul Talidei Tolnai. Sambata, s-au jucat meciurile zilei a doua a Trofeului Carpati, in care ambele meciuri jucate s-au incheiat la egalitate, Romania A – Germania 24 – 24 (13-14) si Romania B – Spania 25 – 25 (16-13). Si in aceasta zi cele trei au evoluat pentru Romania A, dar doar Gabriela Perianu a reusit sa inscrie de patru ori in poarta Germaniei, in timp ce Horjea a jucat foarte putin, la fel ca si Nichita. Duminica s-au jucat ultimele doua meciuri ale turneului, care urmau sa decida si castigatoarea Trofeului Carpati. In primul joc Romania B, cu Mirela Nichita si Alina Horjea pe teren, a pierdut in fata Germaniei cu 25-29 (12-14), un meci in care Nichita a avut peste 15 interventii reusite, iar Alina Horjea a marcat 10 goluri, fiind declarata cea mai buna jucatoarea a Romaniei B in acest meci. In ultimul meci, Romania A a trecut de Spania cu scorul de 30-26 (15-12), intr-un meci in care Gabriela Perianu a jucat mai mult pe faza defensiva, dar a marcat doua goluri foarte frumoase, in stilul caracteristic, cu aruncari puternice de la 9-10 m. In urma acestor rezultate, Romania A a intrat in posesia Trofeului Carpati.
Nationala de junioare a Romaniei, a participat in aceste zile in Cehia la turneul de calificare pentru Campionatul European. Din echipa deplasata la Hodonin, in Cehia, a facut parte si Daniela Corban, de la LPS Braila. Echipa nationala a Romaniei s-a calificat la turneul final al CE ce se va desfasura in perioada 14-25 august 2013, dupa ce a castigat toate cele trei meciuri. In primul joc, Romania a invins Turcia cu 40-27 (22-9), golurile nationalei pregatite de Constantin Dinca si Nicoleta Lazar fiind marcate de Vartic Loredana (9), Ilie Alina (4), Ostase Lorena (4), Polocoser Anca (3), Mata Bianca (1), Laszlo Cristina (6), Baziliu Bianca (8), si Carasol Alexandra (5). Sambata, s-a jucat meciul Romania – Azerbadjan incheiata cu victoria romancelor cu scorul de 46-15 (22-7). Golurile Romaniei au fost inscrise de Vartic Loredana (2), Ilie Alina (5), Ostase Lorena (2), Andrei Iulia (1), Dindiligan Alexandra (4), Craiu Florentina (2), Polocoser Anca (1), Mata Bianca (6), Laszlo Cristina (3), Baziliu Bianca (4), Carasol Alexandra (9), Bostina Stefania (2) si Corban Daniela (5).
In ultimul meci, cand deja calificarea era asigurata, Romania a invins tara gazda a turneului, Cehia, cu scorul de 33-26 (17-12), golurile fiind marcate de Vartic Loredana (2), Ilie Alina (3), Ostase Lorena (1), Andrei Iulia (2), Dindiligan Alexandra (2), Craiu Florentina (4), Polocoser Anca (4), Laszlo Cristina (8), Baziliu Bianca (4) si Carasol Alexandra (3).

Joi, vineri si sambata, nationala de tineret a Romaniei, cu antrenorul Cristian Preda pe banca tehnica, in postura de secund, a jucat trei meciuri de pregatire cu nationala similara a Norvegiei. In primul joc Romania a castigat cu 35-30 (18-11), iar vineri dupa amiaza, romancele s-au impus cu 28-23 (14-14). In ultimul meci, disputat sambata dimineata, nationala de tineret a Romaniei a pierdut meciul cu norvegiencele cu scorul de 22-29 (10-19). Pentru Popa Sevisteanu si Cristian Preda urmeaza testul cel mai important, turneul de calificare la CE ce se va desfasura in perioada 29-31 martie la Craiova. Pentru meciurile acestui turneu, langa handbalistele care au jucat in cele trei partide amicale cu Norvegia se vor alatura si Gabriela Perianu, Denisa Dedu si Ana Maria Tanasie.