O situaţie extrem de îngrijorătoare şi fără precedent întâlnim anul acesta la bacalaureat: un sfert dintre elevii claselor a XII-a (44.000, un număr dublu faţă de 2013) nu s-au înscris la examen, iar o mare parte dintre ei nu au situaţia şcolară închisă din cauza corijenţelor. Potrivit Digi 24, Brăila reprezintă nucleul dur al acestei statistici.
Aproape 40% dintre elevii neînscrişi la bacalaureat provin din Brăila, situând judeţul nostru pe prima poziţie în topul absenteismului la examenul maturităţii.
Urmează Ilfovul, cu peste 37%.
O situaţie dezastruoasă găsim şi la Iaşi, unde circa 35% dintre elevii din ultimul an de liceu sunt absenţi la bacalaureat.
Potrivit sursei citate, în Galaţi, cei mai mulţi dintre absenţii de la bacalaureat au urmat profilul tehnologic. De pildă, la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna”, doar 61 din cei 198 de elevi dau examenul.
Luminița Nichita, director la Colegiul „Elena Doamna”, citată de Digi 24:
Avem şi elevi care au plecat în străinătate, la familiile lor. Mama, tata, chiar ambii părinţi sunt acolo şi pentru că le-au găsit locuri de muncă, nu vor să le piardă.
În ceea ce priveşte situaţia din Capitală, nivelul absenteismului în acest an arată în felul următor: din cei 17.000 de elevi de clasa a XII-a s-au înscris la bacalaureat 12.000 de elevi.

