
Arhitectul Marian Ion, fost arhitect șef al Primăriei Brăila, a organizat miercuri o conferință de presă, prima în calitatea oficială de candidat independent la Primăria Municipiului Brăila.
„Ca arhitect cu experiență în administrația publică locală, consider că am atât viziunea de urbanist necesară unui primar care știe exact ce să ceară pentru orașul său, cât și perspectiva administrativă necesară respectării legislației și unei dezvoltări corecte a orașului.
Experiența profesională îmi oferă cele mai mari avantaje în această competiție: nu există contracandidat mai bine pregătit profesional pentru a ocupa funcția de primar. Sper ca brăilenii să aprecieze în primul rând acest lucru. Mai mult, sper ca ei să vadă și să aibă în sfârșit încredere că cineva le reprezintă interesele și este dispus să le asculte nevoile reale și să le rezolve problemele, de la om la om, așa cum am făcut și până acum, din funcția de architect șef.
Vreau să fie clar că, de-a lungul celor șapte ani în administrație, m-am ținut deoparte de politică, deși am mai primit propuneri de a intra într-un partid sau altul. De asemenea, că mi-am îndeplinit corect sarcinile de funcționar public în toți acești ani.
Sunt încrezător că oamenii vor vedea că la ora actuală Brăila are nevoie urgent de un aparat administrativ corect, lipsit de favoritisme sau decizii părtinitoare. Împreună cu cetățenii și cu specialiștii pe care mizez, pentru Brăila noastră și că astfel vor avea o opțiune reală, prin mine, în alegerile pentru primărie din iunie.ˮ, a declarat Marian Ion.
Pentru a intra în competiția electorală, un candidat a avut nevoie de minim 1813 semnături. Marian ION a depus la Biroul Electoral Municipal un număr de 2.222 semnături, specificând că a considerat cifra 2, de bun augur pentru campania ce urmează să înceapă pe 6 mai.