„Ocluzie intestinală” în reabilitarea Bisericii „Buna Vestire”, alias Biserica Greacă. Procesul de reabilitarea a superbului edificiu căzut în paragină nu poate demara deoarece, deşi sursele de finanţare sunt prinse şi în bugetul muncipiului, şi în cel al judeţului, şi în cel al Arhiespicopiei „Dunării de Jos”, banii nu ajung, iar pe Programul Operaţional Regional nu pot fi momentan accesate fonduri.
Aurel Simionescu, primarul Brăilei, a declarat într-o conferinţă de presă:
Nu cred că vom demara lucrările de reabilitare a bisericii, pentru că trebuia să avem discuţii cu cei de la POR. Nu cred că vom putea obţine fonduri pentru consolidarea bisericii, dacă obţinem, obţinem pentru elementele de pictură şi tot ce mai există în interiorul ei. Şi noi, şi judeţul, şi arhiepiscopia avem bani prinşi în bugete pentru demararea lucrărilor de consolidare, însă nu sunt suficienţi.
Cum de s-a ajuns în această situaţie? În cazul în care primarul Simionescu şi Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila, nu sunt la curent cu dezastrul în care România se află pe două programe de finanţare europeană esenţiale, POSDRU şi POSCCE, ambele încremenite, ne oferim noi să îi aducem în simţiri cu o găleată cu apă rece, aducându-le la cunoştinţă că artizanul acestei paralizii, care îşi răsfrânge efectele şi în Programul Operaţional Regional, este nimeni altul decât un pion PSD din Cabinetul Ponta, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene. Deputatul PDL de Brăila Alexandru Nazare explica recent că Teodorovici nu a solicitat anul acesta nicio rambursare de la Comisia Europeană şi că, în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, capitol la care România este oricum, de obicei, fără excepţiile de rigoare, ultra-repetentă, ne “îndreptăm spre un bilanţ dezastruos”. Execuţia bugetară pe primele cinci luni ale lui 2014 ne indică faptul că investiţiile din fonduri europene au scăzut cu 15,5%.
Alexandru Nazare, într-un comunicat de presă remis ProBrăila:
Situația absorbției fondurilor europene după primele 6 luni din 2014 arată că ne îndreptăm spre un bilanț dezastruos anul acesta. Deși avem nevoie ca până la sfârșitul anului să cheltuim aproape 3 miliarde de euro din fonduri europene pentru a evita pierderea lor, la jumătatea anului abia avem 500 de milioane de euro solicitați Comisiei Europene. Este evident că și la un ritm crescut pentru ultimele șase luni, tot vom avea la sfârșitul anului o notă de plată de cel puțin câteva sute de milioane de euro. Ministrul Teodorovici ne va anunța probabil, din nou, cu aceeași seninătate, că de vină este greaua moștenire, o scuză ridicolă atât timp cât ne uităm pe cifre și vedem că absorbția cu care se împăunează începe să stagneze odată cu finalizarea proiectelor începute de guvernarea PDL.
Ce se întâmplă, pe scurt, atunci când investiţiile pe bani gratis (fonduri europene) înregistrează scăderi drastice? Înseamnă că se masacrează bugetele locale, conjuncturi ce reprezintă, de altfel, o mană cerească pentru şerpăria clientelei politice.
Avântul trepidant al paraginii fastuoasei biserici construite la finele secolului XIX după planurile lui Avraam Ioanidis din Prusa a fost direct proporţional cu caracterul epopeic al litigiului dintre Comunitatea Elenă şi Arhiepiscopie, care s-au luptat din vremuri aproape imemoriale prin tranşeele instanţelor de judecată. Niciun complet de judecată nu a putut stabili în proprietatea cui se află Biserica Greacă. La un moment dat, existau trei procese pe rol: unul prin care parohia solicita desfiinţarea încheierii de carte funciară de către comunitate pentru Biserică; un al doilea, prin care Comunitatea Elenă cerea să i se recunoască caracterul de continuatoare a comunităţii din 1863, cea care a construit biserica; iar al treilea proces, intentat de parohie, privind dreptul de proprietate asupra Bisericii “Buna Vestire”. Demenţa a luat, însă, sfârşit recent, când “Buna Vestire” a trecut în patrimoniul Arhiepiscopiei “Dunării de Jos”.
În tot acest timp, în pântecele impunătorului lăcaş bisericesc (43,5 m lungime şi 21,5 m înălţime) patina timpului a instituit în structura clădirii – şi nu numai – un veritabil coşmar al eroziunii. În 2011, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, atrăgea atenţia asupra faptului că un cutremur mai puternic ar putea pune definitiv la pământ Biserica. Cu doi ani în urmă, în 2009, câteva burlane aveau să cedeze, iar apa avea să se infiltreze în ziduri, compromiţând o bună parte din picturile realizate de pictorii Gheorghe Tattarescu (altarul şi cupola, în 1890), Paraschivescu Belizarie (pronaosul – 1946) şi Constantin Livadas Liochis (naosul – 1901). La exterior, stilul architectonic dominant majoritar bizantin, cu influenţe antice elene, gotice şi renascentiste s-a estompat cu timpul în imaginea viscerală a unor ziduri jerpelite, roase, măcinate, cu cărămida, pe alocuri, la vedere. Unul dintre detaliile năucitoare ale Bisericii l-a reprezentat încă de la început vitraliile. În prezent, vitraliile edificiului arată a orice altceva, numai a vitralii nu, iar în momentul în care, presupunând că acţiunile de reabilitare vor demara fără impedimente, acestea vor trebui înlocuite, estetica lor specială şi acuitatea ambientală a luminii filtrate s-ar putea pierde. Motivul este unul simplu: calitatea sticlei. Sticla iniţială din reţeaua vitraliului – subţire, un soi de peliculă – a fost importată din Italia secolului XIX, iar odată înlocuită cu o sticlă de grosime normală din România secolului XXI, e lesne de imaginat cam care va fi rezultatul, cam cum se va trece de la o atmosferă propice meditaţiei religioase la o lumină depersonalizată, sterilă, ideală doar pentru reverii financiare şi combinaţii fiscale în gând.