În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului de Ordine Publică, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat, pe raza judeţului Brăila, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Cu această ocazie, poliţiştii au aplicat 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare total de 9.685 de lei, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi au retras două certificate de înmatriculare.
Joi, 26 octombrie a.c., la ora 13:10, poliţiştii l-au depistat în trafic pe un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din comuna Galbenu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu, sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,54 mg/l, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.