Actualitate Social

Bataie ca in filme pe Comuna din Paris

Bataie ca in filme pe Comuna din Paris
Bataie ca in filme pe Comuna din Paris
Bataie ca in filme pe Comuna din Paris

 

Doi brăileni şi-au împărţit pumni şi picioare în staţia de taxiuri de pe strada Comuna din Paris. Niciunul dintre taximetrişti nu a intervenit şi, astfel, cei doi s-au bătut până când unul dintre ei a căzut inconştient pe stradă.

Aseară, la orele 21:30, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului Brăila a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, de I.Laurenţiu, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Brăila, cu privire la faptul că, în seara de 26 iulie, în timp ce se afla în staţia de taxi, situată pe strada Comuna din Paris, la intersecţia cu Şoseaua Focşani, a avut discuţii contradictorii cu un conducător auto şi a fost lovit de acesta. În urma agresiunii, victima a fost transportată cu ambulanţa la U.P.U. Brăila, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului au desfăşurat activităţi specifice şi l-au identificat pe C.Ionuţ, de 30 de ani, domiciliat în municipiul Brăila. Împotriva acestuia a fost depusă plângere penală pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •