
Guvernul a decis astăzi, printr-o Hotărâre, repartizarea pe județe a sumei de 300 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale. Alocările pe județe au fost realizate în funcție de lungimea drumurilor și de capacitatea financiară a fiecărui județ.
Astfel, primul criteriu urmărește repartizarea direct proporțională a banilor, în funcție de lungimea drumurilor din județul respectiv. Criteriul privind capacitatea financiară se aplică invers proportional, s-au alocat sume de bani mai mari pentru județele cu o capacitate financiară redusă. Cele două principii asigură repartizarea echilibrată a banilor pe județe, ceea ce va contribui la reducerea discrepanțelor dintre ele.
Hotărârea de Guvern a fost inițiată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Județul Brăila a primit suma de 6,822 milioane lei.
Cele mai mari sume de bani le-au primit județele: Vaslui -8,532 milioane de lei, Botoșani -8,283 milioane de lei, Suceava -8,196 milioane de lei, Buzău -8,060 milioane de lei, Hunedoara -8,040 milioane de lei. Cele mai mici sume au fost primite de județele: Brăila – 6,822 milioane lei, Covasna -6,568 milioane de lei, Tulcea -6,521 milioane de lei, Sibiu -6,489 milioane de lei, Brașov -6,440 milioane de lei, Ilfov -5,582 milioane de lei.
Ulterior publicării acestei Hotărâri în Monitorul Oficial, repartizarea în cadrul județelor se va face prin hotărâri ale consiliilor județene, după consultarea primarilor, în funcție de lungimea și starea tehnică a drumurilor.
Potrivit alin. 4 al art. 82 din Ordonanța Guvernului nr. 20/ 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale s-au majorat cu suma de 300 de milioane de lei pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale.