Dependenţă energetică a României de Ferederaţia Rusă, sclavagismul gazului spuneţi? Ia să mai cumpănim un piculeţ apocalipsa, cu ochii aţintiţi şi spre ceea ce indică, de pildă, Eurostatul, că tot va fi mâine lună roşie, iar minţile – cică! – vor fi ceva mai aranjate în gândire.
Un tabel Eurostat din 2013 ne dă de înţeles că a vedea în Gazprom, comercialmente vorbind, supremul chip cioplit căruia Europa trebuie să-i închine adulaţii suicidare e o chestiune ce cam frizează irealitatea. În ce mod? În 2012, potrivit Eurostat, producţia primară de gaz natural a României a fost de 8682, 7 de milioane de tone echivalent petrol, din care ţara noastră a avut un consum final de energie de 5977, 4 de milioane de tone echivalent petrol. Asta în condiţiile în care în 2011 – an orientativ pentru explozia importurilor de gaze naturale – România a importat, în primele 11 luni, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 2,452 milioane tone echivalent petrol, cu 47,5% (789.900 tep) mai mare faţă de cea din perioada similară a lui 2010, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Bun. Daţi fiind aceşti indicatori, România, totuşi, este menţionată în tot soiul de topuri economice printre ţările care au o cantitate limitată de producţie internă. Ca rezultat, în 2012, aproximativ două treimi din consumul de gaze a fost asigurat de surse din afara UE. Ce observăm? 1) Producem mai mult decât consumăm. 2) Din producţia internă de gaze o parte semnificativă o exportăm. 3) Ceea ce exportăm căptuşim prin importuri. Aşadar, despre ce vorbim? Generic: despre schimburi comerciale – adică, tu-mi dai mie bani, eu îţi dau ţie bani şi totul e frumos şi nu ne mai şantajăm economic. Şi dacă vorbim, înainte de toate, de schimburi comerciale, de ce naibii insistăm atunci să discutăm şi despre un Armaghedon energetic în momentul în care, să zicem, Europa ar spune bye, bye gazului rusesc? E o problemă de accent, dar accentul nu pică unde trebuie. România nu este singura ţară din Europa a cărei producţie internă de gaz natural depăşeşte consumul anual. La fel cum Rusia nu este singura putere economică ce dispune de un gigant pe piaţa mondială a gazului, ci şi Europa. Şi dispune chiar de doi giganţi mai giganţi decât gigantul Rusiei – BP-ul şi Norvegia. Ucraina să fie spinul? Păi, oricând (!) Europa o poate ghiftui pentru 100 de vieţi pe doamna Ucraina de gaze din ceea ce produce. De când şi până când sistarea unor asemenea schimburi comerciale (una dintre cele mai relaxante situaţii în domeniul afacerilor externe) – mai ales cu un asamblaj economic primitiv precum cel al Rusiei, care în secolul XXI se mai bazează încă exclusiv pe ofensiva resurselor naturale – a pus pe butuci un întreg continent, care, culmea, în cazul de faţă, chiar nu este pe avarie în materia resurselor naturale?
Mai repet încă o dată, mot à mot, ceea ce am spus într-un alt editorial: protestele iniţiale şi apoi baia de sânge de pe EuroMaidan au venit ca o mare pacoste peste UE şi SUA. Nici Uniunii şi nici Statelor Unite nu le trebuia aşa ceva, nu aveau „chef” de aşa ceva. Totul până la dărâmarea de guverne în numele unor cuvinte vetuste, prăpăstioase şi atât de turbulente pentru hora mondială a banilor precum termenul de libertate! Germania nu vrea să-i fie afectat paradisul comercial Mercedes-Volkswagen-BMW din Rusia. Franţa mai bine bombardează clădire cu clădire Ucraina decât să renunţe la cea mai mare piaţă a producătorului de iaurt Danone. Gândul că magnaţii ruşi şi-ar lua zborul de pe City şi ar înceta să-şi mai cheltuiască regeşte banii în Londra trezeşte migrene coşmareşti Marii Britanii. Iar ideea că ruşii atât de darnici din Florida ar putea să plece spre alte zări îi procastinează lăcrămos pe americani. Reciproca e valabilă şi în cazul oligarhilor ruşi cu afaceri în Occident, care nu vor decât ca UE, SUA şi Rusia să se aibe ca fraţii, ca traiul babilonic să curgă lin pe conducta intercontinentală. Situaţia generală a acestui conflict pare tot mai mult una de tip şi cu dânsa-n trânsa, şi cu sufletul în Rai. Germania: şi cu polul comerical de export în SUA intact, şi cu cel spre Rusia intact, şi cu prestigiul neştirbit în criza ucraineană. SUA: la fel.