În urma sesizării înregistrate la Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Brăila privind executarea de lucrări de barare a cursului râului Călmățui, o echipa comună de comisari ai Gărzii Naționale de Mediu Comisariatul Județean Brăila și reprezentanți ai Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila s-a deplasat la fața locului la data de 9 iulie și au constatat ca cele sesizate se confirma.
Pe malul râului exista două locații unde sunt amplasate instalații de captare și pompare a apei în vederea irigării culturilor de porumb exploatate de către o societate cu profil agricol, pentru care aceasta nu a obținut în prealabil Aviz de gospodărire a apelor.
În urma verificărilor s-a constatat ca societatea în cauza nu deține nici autorizație de mediu, astfel că, pentru lipsa actelor de reglementare au fost aplicate de către reprezentanții Gărzii de Mediu două sancțiuni în valoare totală de 60.000 de lei conform OUG 195/2005 privind Protecția Mediului și Legi apelor nr. 107/1996.
Se pare că pe lângă aceste amenzi aplicate de Garda de Mediu, societatea în cauză a mai fost amendată și de SGA Brăila ABA Buzău, iar societatea ar aparține familie fostului primar al comunei Ulmu, Marian Iconaru, care după ce a pierdut fotoliul de primar în 2020 a încercat anul acesta să revină în funcție și a candidat din nou, dar a pierdut lamentabil în fața liberalului Vasile Bănică. Iconaru mai are o problemă și cu energia electrică pe care o consuma pentru irigarea terenurilor agricole, care nu era contorizată.
foto: facebook/ Garda de Mediu Brăila
