
HC Dunărea Brăila a câștiga Memorialul ” D.P. Colibași”, turneu desfășurat la acest sfârșit de săptămână la Brașov. Echipa pregătită de Costică Buceschi a terminat neînvinsă și acest al doilea turneu din perioada de pregătire, după cel de la Roman. Dacă la primul turneu, de la Roman, Ada Moldovan a fost declarată jucătoarea a turneului, la Brașov acest titlu i-a revenit Alinei Horjea.

Joi, în prima zi a competiției, Corona a câștigat cu scorul de 29-25 (18-12) meciul cu Universitatea Cluj. Pentru formația de la poalele Tâmpei au marcat: Zamfir – 7, Pricopi – 5, Ciuciulete -3, Hotea – câte 3, Chiper -2, Briscan -2, Dincă -2, Cartaș – 2, Neagu -1, Marcu -1 și Berbece – 1.
Vineri, în a doua a turneului, Dunărea Brăila a învins cu 32-30 (18-14) pe HCM Râmnicu Vâlcea. Golurile echipei brăilene în acest joc au fost marcate de: Alina Horjea -12, Ada Moldovan -4, Aneta Pârvuț -4, Bianca Tiron -3, Adina Brot -4, Oana Apetrei -4, Alexandra Orșivschi -1 și Alina Czeczi -1.
După amiază, primul joc a fost cel dintre HCM Râmnicu Vâlcea și Universitatea Cluj, câștigat de vâlcence cu 27-26 (14-15).
În ultimul meci al zilei, HC Dunărea a învins organizatoarea turneului, Corona Brașov, cu 28-26 (15-14). Pentru Brăila au marcat: Horjea -6, Pîrvuț -5, Tiron -5, Obedeanu -2, Irimia -1, Apetrei -2, Brot -2, Moldovan -1, Axinte -2, Czeczi -2. Pentru echipa antrenată de Bogdan Burcea și Dumitru Berbece au marcat: Zamfir 7, Chiper 5, Neagu 3, Dincă 3, Cartaș 3, Ciuciulete 2, Pricopi 2, Hotea 1. Confruntarea a fost una echilibrată, dar în majoritatea timpului, brăilencele s-au aflat în avantaj pe tabela de marcaj, echipa lui Costică Buceschi având chiar și patru goluri în plus în câteva rânduri.

Sâmbătă, în ultima zi a Memorialului „DP Colibași”, HC Dunărea Brăila a învins pe Universitatea Cluj cu 28 – 24 (15-12). În acest joc golgetera echipei brăilene a fost international de tineret a României, Diana Cristina Axinte, care a marcat 5 goluri. Celelalte reușite ale echipei lui Buceschi au fost realizate de: Moldovan -2, Obedeanu -1, Irimia -2, Pîrvuț -2, Apetrei -2, Horjea -4, Orșivschi -3, Brot -2, Eșanu -1, Czeczi -3, Tiron -1.

În ultimul joc al turneului, Corona Brașov a câștigat cu scorul de 30 – 19 (13 – 7) partida cu HCM Râmnicu Vâlcea. Pentru Corona au marcat: Zamfir 9, Ciuciulete 3, Pricopi 3, Dincă 4, Hotea 3, Cartaș 2, Chiper 2, Briscan 1, Bondar 1, Neagu 1, Marcu 1.
Clasamentul final al turneului amical de la Brașov a fost următorul: 1. HC Dunărea Brăila, 2. Corona Brașov, 3. HCM Râmnicu Vâlcea, 4. Universitatea Cluj.
Premii speciale:
Golgheterul turneului – Cristina Zamfir (Corona Brașov)
Cel mai bun portar – Mihaela Băbeanu (HCM Râmnicu Vâlcea)
Jucătoarea turneului – Alina Horjea (Dunărea Brăila).
Începând de luni lotului echipei antrenate de Costică Buceschi i se va alătura și o altă componentă a lotului național de tineret, pivotul Dana Abed Kader, născută pe 21 iunie 1996. În privința celei de-a treia jucătoare care ar urma să vină de la Baia Mare la Brăila, o decizie se va lua după turneul de calificare al maramureșencelor pentru Liga Campionilor.