Care este legătura dintre fosta Securitate şi grupul suedez de mobilă Ikea? Anii ’80, când fostul serviciu secret comunist român a încasat, sub acoperire, sume de şase cifre din partea Ikea, dezvăluie publicaţia britanică The Guardian în pagina electronică pe baza unor documente pe care precizează că le-ar fi primit.
Documentele la care face referire publicaţia britanică ar fi fost declasificate recent de către Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), informaţiile din ele sugerând că producătorul suedez de mobilă a fost de acord să fie suprafacturat pentru produse fabricate în România. Potrivit The Guardian, unele dintre aceste sume suprafacturate au fost depuse într-un cont al Securităţii, iar documentele sugerează că Ikea a fost „complice” în cadrul acestui aranjament.
Contactată de publicaţia britanică, Ikea a negat „orice complicitate” şi a anunţat că a lansat o investigaţie internă cu privire la acest subiect, precizând că nu avea cunoştinţă despre implicarea Securităţii române în operaţiunile sale comerciale.
Pe baza infromaţiilor din documentele CNSAS, Ikea iese în lumina unui actor comercial cu operaţiuni vaste în timpul Războiului Rece. Două detalii pe care le punctează ziariştii britanici: 1) Ikea a utilizat deţinuţi politici din Germania de Est pentru fabricarea unor produse; 2) Ikea a fost una dintre puţinele companii occidentale care a obţinut avantaje de pe urma deschiderii, în anii 1980, către o serie de ţări din blocul comunist. Şi ce altceva ar fi putut să atragă o firmă precum Ikea în România, dacă nu resursele uriaşe de lemn şi munca ieftină în acea perioadă?
Afacerile Ikea-România comunistă debutează în 1981. Firma suedeză încheie cu firma de stat românească de cherestea Tehnoforestexport un contract care va atinge către mijlocul deceniului suma de 10 milioane de lire sterline pe an, scriu cei de la The Guardian. Potrivit CNSAS, Securitatea ar fi folosit firma de comerţ exterior ICE Dunarea pentru a încasa sumele suprafacturate din contracte. Securitatea, acuzată de torturarea şi uciderea a mii de oponenţi politici în cei 24 de ani de existenţă ai regimului Ceauşescu, ar fi încasat miliarde de dolari din comisioane oculte în baza unor contracte cu firme de stat şi alte activităţi infracţionale, notează The Guardian.
Următorul an important în schemă este 1986, când un oficial de rang înalt din cadrul Securităţii scria că, în martie 1983, „au fost adoptate măsuri operaţionale specifice în domeniul informaţiilor în vederea executării unor operaţiuni speciale în valută. Acestea au constat în colectarea comisionului de 1,85% din suma rezultată prin suprafacturarea convenită cu un partener străin”. Dintr-o notă datată 27 septembrie 1986 şi marcată cu inscripţia „Strict Secret, un singur exemplar”, de la „Ministerul de Interne, Departamentul pentru Securitatea Statului, Unitatea Militară 0544”, aflăm, în limbaj oficial, că fusese iniţiată „Operaţiunea Scandinavica de colectare a unor sume” cu scopul de „a încasa valută străină prin suprafacturarea plăţilor efectuate prin contractul dintre ICE Tehnoforestexport şi Ikea din Suedia, în valoare de 97 de milioane de coroane suedeze” (13,6 milioane de dolari). În aceeaşi notă citată de The Guardian se arată că „Ikea a transferat în contul nostru temporar suma de 163.005,201 coroane suedeze”. Pe notă apare semnătura unui anume „maior Eftimie Gelu”. Eftimie Gelu este de fapt Constantin Anghelache, în prezent preşedinte executiv al Clubului de Fotbal Dinamo Bucureşti, fosta echipă a Ministerului de Interne, potrivit documentelor CNSAS prezentate de publicaţia britanică. The Guardian l-a contactat pe Anghelache, întrebându-l despre trecutul său în fosta Securitate şi afacerea cu Ikea, însă acesta a refuzat să comenteze. Anterior, subliniază ziariştii britanici, Anghelache le-ar fi spus altor reporteri „intraţi în probleme tehnice de comerţ exterior” un lucru prin care acesta pare să-şi recunoască în mod implicit trecutul în Securitate:
Mai fac asta? Sunt în fotbal.
Mai departe: informaţiile din documentele declasificate indică faptul că unele dintre sumele suprafacturate plătite de către Ikea aveau să fie depuse ulterior într-un cont bancar în Berlinul de Est, mai puţin dobînzile aferente.
Într-un document dactilografiat şi arhivat pe un microfilm, având ca dată luna mai 1986, se arată:
S-a stabilit ca sumele provenind din suprafacturare să fie păstrate la Banca Română de Comerţ Extern, iar restituirea să fie efectuată de două ori pe an la adresele indicate de Ikea, după reţinerea părţii cuvenite beneficiarului contului.
Microfilmul mai dezvăluie şi faptul că Securitatea a rambursat sume timp de şase luni, în decursul cărora a obţinut suma de 41.283,28 dolari ca dobândă. La un moment dat, un director Ikea, Ingvar Nilson, a efectuat o călătorie în România cu scopul de a recupera bani, conform dosarului din mai 1986. Informaţiile din dosar, subliniază publicaţia britanică, nu conţin detalii despre operaţiuni similare efectuate în ceilalţi ani în care Ikea a fost implicată în România.
Potrivit The Guardian, anul 1988 reprezintă anul finalizării Operaţiunii Scandinavica, când Ikea şi-a întrerupt relaţiile comerciale cu Tehnoforestexport, care, timp de şapte ani, produsese o gamă largă de produse pentru Ikea, inclusiv componente ale scaunelor din gamele Billy şi Albert, meselor din gama Abo şi birourilor Jonas.
Directorul firmei pentru achiziţii globale Henrik Elm a declarat pentru The Guardian:
Era normal la vremea respectivă şi în acea parte a lumii să se lucreze cu comisioane. Noi am avut doar un partener de afaceri, Tehnoforestexport. Am lucrat pe baza unei structuri care includea preţul produsului, plus două comisioane. Un comision era pentru Tehnoforestexport, pentru acooperirea operaţiunilor şi tehnologiei, iar unul era pentru Ikea, pentru scopuri comerciale şi transferul de cunoştinţe şi tehnologie, ca de exemplu utilaje pentru fabricant.