
În ziua de 25 mai a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, sprijiniţi de cei din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră şi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Pe timpul activităţilor, au fost verificate 11 societăţi comerciale și au fost legitimate 196 de persoane. Polițiștii au oprit în trafic 188 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etolitest 28 de şoferi. Totodată, poliţiştii au acţionat şi pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților din domeniul piscicol, fiind controlate 6 ambarcaţiuni.
De asemenea, au fost constatate 4 infracţiuni şi 66 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de aproape 14.000 de lei.
Dintre amenzile aplicate, 45 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 15 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 2 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi 4 la O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.
Ca măsuri complementare, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 2 permise de conducere şi au confiscat mai multe bunuri, în valoare totală de peste 4.000 de lei.
În această dimineaţă, în jurul orei 4:00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au depistat, pe Şoseaua de Centură a municipiului Brăila, pe un bărbat, în vârstă de 27 de ani, din judeţul Iaşi, reprezentant al unei societăţi comerciale, în timp ce transporta cu autoutilitara băuturi alcoolice şi non-alcoolice fără a deţine documente legale de provenienţă.
Faţă de acesta s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă, în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 12/1990, iar marfa transportată în valoare de 2.620 lei a fost ridicată în vederea confiscării.
Joi după amiază, la ora 13:30, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila l-au depistat în trafic, pe Bulevardul Dorobanţilor, pe un bărbat, în vârstă de 44 de ani, în timp ce transporta cu autoturismul obiecte de vestimentaţie şi accesorii de telefonie mobilă.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că şoferul deţine documente de provenienţă doar pentru o parte dintre bunuri, restul de marfă, în valoare totală de 850 de lei, fiind ridicată în vederea confiscării.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990.
Tot ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au găsit pe braţul Vâlciu al Dunării, pe raza localităţii Ţăcău, 5 plase de pescuit tip monofilament, două din nylon şi 21 de vintire.
În urma scoaterii acestora din apă a rezultat cantitatea de 29 kg de peşte, speciile somn, plătică şi caras, care a fost ridicată în vederea confiscării şi predată la o societate de profil, în vederea valorificării.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuit al resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale, conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.