
În perioada 09-16.10.2014, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila s-a implicat, alături de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila, Crucea Roşie – Filiala Brăila şi Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Galaţi, într-o serie de activităţi informativ-preventive.
Aceste activităţi comune au ca scop conştientizarea tinerilor cu privire la modul în care alegerile pe care le fac, în perioada adolescenţei, le pot afecta viitorul, stimularea implicării acestora în activităţi de voluntariat, în beneficiul comunităţii, dar şi sprijinirea elevilor în alegerea traseului educaţional pe care îl vor urma.
Iniţiate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila, proiectele „Teribilişti sau indiferenţi faţă de voi” şi „Siguranţa comunităţii contează” au oferit reprezentanţilor instituţiilor implicate prilejul de a se adresa cu informaţii şi recomandări elevilor de la Şcolile Gimnaziale Viziru şi Stăncuţa şi celor de la Liceul Tehnologic Însurăţei.
Reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila- compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii a discutat cu elevii pe tema cauzelor delincvenţei juvenile, a situaţiilor care îi pot aduce în postura de autori ai unor infracţiuni, le-a explicat că pot deveni victime nu doar ale persoanelor rău-intenţionate, ci şi ale propriilor alegeri, iar aceste lucruri le pot afecta atingerea obiectivelor personale şi profesionale.
Prin informaţiile transmise tinerilor, reprezentantul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila a urmărit conştientizarea acestora cu privire la modul în care consumul de droguri, fie ele legale sau ilegale, le afectează sănătatea, dezvoltarea fizică şi psihică, dar şi viitorul, prin implicarea în diferite fapte antisociale.
Pentru a le trezi interesul pentru activităţile de voluntariat, reprezentantul Crucii Roşii le-a împărtăşit elevilor din experienţa sa ca voluntar al acestei organizaţii şi le-a transmis informaţii referitoare la efectele calamităţilor naturale, priorităţile în astfel de situaţii şi modul în care trebuie să procedeze pentru salvarea lor, a celor din jur şi a bunurilor personale.
Cel de al treilea proiect derulat în această perioadă – „Busola profesiei-2014”, a urmărit acordarea de sprijin tinerilor, în scopul efectuării unor opţiuni şcolare şi profesionale documentate, corecte şi realiste şi a avut drept beneficiari elevii Şcolii Gimnaziale Viziru şi cei ai Liceului Tehnologic Însurăței. Reprezentanţii instituţiilor partenere- Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila şi Crucea Roşie- Filiala Brăila, alături de un mediator, un asistent medical, un şi lucrător în construcţii le-au prezentat copiilor ce presupune fiecare dintre aceste meserii, ce satisfacţii oferă, calităţile personale necesare şi instituţiile de învăţământ pe care trebuie să le urmeze pentru a le putea practica.
Un impact deosebit asupra tinerilor l-a avut filmul educativ „Cheia e la tine”, pe care poliţiştii l-au prezentat cu scopul de a le atrage atenţia asupra efectelor pe care le pot avea alegerile greşite, din perioada adolescenţei, asupra viitorului lor.
Şirul activităţilor dedicate elevilor în această perioadă s-a încheiat cu o activitate preventivă organizată pentru marcarea zilei de 18 octombrie, dedicată, la nivel european, luptei împotriva traficului de persoane. Evenimentul s-a desfăşurat la Liceul Gheorghe K. Constantinescu Brăila şi în derularea acestuia au fost implicaţi, pe lângă reprezentantul Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane- Centrul Regional Galaţi, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila- compartimentul Analiza şi Prevenirea Criminalităţii şi Biroul Proximitate.
Desfăşurată sub egida Campaniei de prevenire a traficului de persoane „Victimă a traficului de persoane poţi fi chiar tu!”, implementată în această perioadă la nivel naţional, activitatea a avut drept scop informarea elevilor cu privire la formele sub care se poate manifesta traficul de persoane, împrejurările care îi expun la riscul de a deveni victime ale acestuia, comportamentele pe care trebuie să le adopte pentru a nu ajunge în această situaţie, dar şi instituţiile la care pot apela dacă au căzut în plasa traficanţilor.
Elevii au înţeles că internetul, în general, şi reţelele de socializare, în special, sunt „instrumente” folosite de traficanţi pentru a racola tinere şi au fost sfătuiţi să manifeste prudenţă în cazul ofertelor de muncă în străinătate.