
Vineri, la ora 21:45, L. Alexandru (22 de ani), din comuna Ulmu, în timp ce conducea autoturismul, pe D.J. 203 P, a tamponat un atelaj hipo nesemnalizat, care se deplasa în aceeaşi direcţie de mers, proiectându-l în afara părții carosabile.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului atelajului, M.Vasile (41 de ani), din comuna Ulmu, care fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Sâmbătă, la ora 18:12, P. Mihail (28 de ani), din municipiu, în timp ce conducea autoturismul, pe D.N. 2B, în afara localităţii Silistraru, din cauza neatenţiei în conducere, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a acestuia şi vătămarea corporală uşoară a pasagerei din dreapta, M.Liliana (24 de ani), din oraşul Ianca, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţişti de la Serviciul Rutier au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Tot sâmbătă, la ora 21:30, P. Mihaela (40 de ani), din oraşul Ianca, în timp ce conducea autoturismul, pe D.J. 212, între localităţile Spiru Haret şi Cuza Vodă, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei și s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a acesteia, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 02:35, M. Ştefăniţă (26 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe D.N. 22, în localitatea Scorţaru Vechi, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga, a acroşat parapetul metalic de protecţie şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a şoferului, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Acestuia i s-au recoltat probe biologice de sânge, iar în cauză s-a întocmit dosar penal.