Update: În jurul orei 21.15 traficul a fost reluat pe ambele sensuri de mers pe DE 584
Marți, 3 ianuarie, în jurul orei 18:40, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că pe DE 584 ar fi avut loc un accident rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și din primele date, se pare că un tânăr, în vârstă de 28 de ani, cetățean bulgar, în timp ce conducea un autoturism pe DE 584, dinspre comuna Viziru către orașul Însurăței, pe un pod, ar fi efectuat o depășire a unei coloane de vehicule, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu și a lovit frontal un autovehicul ce se deplasa din sens opus, condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Iași. În urma impactului, autoturismul a ricoșat într-un tir, condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Ucraina, pe care l-ar fi depășit anterior.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi șoferi ai autoturismelor și a două femei, pasagere în autovehicule, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul în vârstă de 34 de ani și cel în vârstă de 50 de ani au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative. În cazul șoferului bulgar nu a fost posibilă testarea, urmând a-i fi recoltate probe biologice la spital.
În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Traficul rutier este blocat în totalitate, fiind deviat de polițisti în localitatea Bărăganul și Viziru.
