
Astăzi, în jurul orei 14.00, pe DN 2 B, între satul Urleasca și drumul care duce către satul Traian, două autoturisme au intrat în coliziune, iar unul a ajuns într-un canal de pe marginea șoselei. Șoferul autoturismului căzut în canal a rămas încarcerat în mașină și până la sosirea pompierilor a decedat.
Un bărbat în vârstă de 63 de ani, din Galați, a încercat să depășească două mașini și când a reintrat înapoi pe banda sa a intrat într-un autoturism Logan, condus de un constănțean. În urma impactului violent, mașina condusă de șoferul din Galați a sărit direct în canalul de pe marginea drumului. Echipajul de la descarcerare a intervenit să-l scoată din autoturism pe șoferul din galați, dar acesta era deja decedat.
[quote]Șoferul din Năvodari a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă[/quote], a declarat Laura Dan, purtător de cuvânt al IPJ Brăila.