Actualitate

A lovit un minor cu incarcatura din autoutilitara si a parasit locul accidentului

A lovit un minor cu incarcatura din autoutilitara si a parasit locul accidentului

Duminică, 4 februarie a.c., la ora 17:30, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Ialomiţa, în timp ce conducea o autoutilitară pe DE 584, în localitatea Vărsătura, a acroşat cu partea laterală dreapta a încărcăturii un pieton, în vârstă de 16 ani.

Șoferul autoutilitarei se deplasa pe DE 584, dinspre Slobozia către Brăila, când l-a acroşat cu partea laterală dreapta a încărcăturii, care depăşea în lăţime ecartamentul vehiculului, pe minorul din Vărsătura, care circula în același sens, pe marginea părţii carosabile.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto al autoutilitarei și-a continuat deplasarea, în loc să rămână la fața locului, dar s-a prezentat ulterior la sediul Serviciului Rutier al IPJ Brăila.

Atât conducătorul auto, cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •