Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Braila organizeaza, in perioada 11-23 aprilie, la sediul din Calea Calarasilor nr. 52, expozitia de carte „Pe urmele lui… Delavrancea”, marcand astfel 155 de la nasterea prozatorului, dramaturgului si gazetarului Barbu Stefanescu Delavrancea.
Barbu Stefanescu Delavrancea a contribuit, prin scrierile sale, la dezvoltarea nuvelisticii si dramaturgiei romanesti. Proza lui Delavrancea este diversa, atat sub aspect tematic, cat si tipologic. Ea cuprinde povestiri, cum sunt cele din ciclul Odinioara, in care se nareaza, cu talent, intamplari din trecut („Suzana”, „Domunul Vucea”, basme in care prelucreaza motive folclorice („Poveste”, „Neghini?a”), schi?e ca „Bunicul” si „Bunica”, „Sorcova”, „De azi si de demult” in care se evoca, sentimental-idilic, scene din copilarie . Interes prezinta si nuvelele grupate in trilogia Moldovei:”Apus de soare”, „Viforul”,”Luceafarul”, „A doua constiinta”.
Barbu Stefanescu Delavrancea (n. 11 aprilie 1858, Bucuresti, d. 29 aprilie 1918, Iasi) a fost un scriitor, orator si avocat roman, membru al Academiei Romane si primar al Capitalei. Este tatal pianistei si scriitoarei Cella Delavrancea, precum si al arhitectei Henrieta (Riri) Delavrancea, una dintre primele femei-arhitect din Romania.
Prozator si dramaturg, gazetar, avocat si orator, cu vocatia perceperii evenimentelor politice si culturale in cele mai profunde sensuri ale acestora, lansat in politica, ajunge in 1899 primar al Bucurestilor.
La 12 mai 1912, ca o apreciere a intregii sale activitati de prozator si dramaturg, scriitorul este ales membru al Academiei Romane, urmand sa rosteasca, peste un an, alocutiunea omagiala. In sedinta festiva, in fata plenului intrunit la 22 mai 1913, Delavrancea rosteste discursul „Din estetica poeziei populare”, care va avea un ecou deosebit in lumea literara. In presa timpulului sunt reproduse ample fragmente, evidentiindu-se forta inedita a scriitorului de a argumenta intreaga complexitate a creatiei populare.
Multumind cu modestie membrilor inaltului for cultural, autorul dramei „Apus de soare” apreciaza activitatea literara a altor colegi de generatie: „Dar sunt altii cu merite mai de seama decat ale mele. Caragiale – cine ar fi crezut ca ne va lasa asa de curand – care a zugravit nepieritor tipurile lui, mai populare ca ale oricui altuia. Vlahuta, care a turnat in bronz inspiratiunile lui de adevarat poet, Cosbuc, care a desprins dintr-un ghers al poporului strigate si poeme de care suntem mandri, si altii mai tineri, carora li s-ar potrivi asa de bine celebrul vers al batranului Corneille: «La valeur n’attend pas le nombre des années …»”.