Considerat o mare speranță a boxului românesc, Robert Jitaru, 20 de ani, deținătorul titlului european la U22 anul trecut la Brăila, luptă acum pentru clubul german Traktor Schwerin, din orașul capitală a landului Mecklenburg – Pomerania Inferioară.
Campionul european U 22 la categoria 56 de kg, a susținut patru partide la seniori în Bundesliga de Box – Campionatul pe echipe al Germaniei și le-a câștigat pe toate patru.
Robert Jitaru, născut la Făurei și descoperit de Gigi Moise, a boxat pentru CSM Brăila, unde a fost antrenat de George Perțea și Gigi Moise, iar acum este legitimat la CSA Steaua București. Jitaru a cucerit anul trecut titlul european la U22, la Brăila, învingându-l în finală pe englezul Peter McGreil. Aceasta este cea mai bună performanță a sa și prima dată când i s-a cântat imnul național la o competiție internațională. În perioada 24 Martie – 02 Aprilie 2018 Robert Jitaru își va apăra titlul câștigat anul trecut, la CE U22 ce vor avea loc la Tg. Jiu.
Din 13 ianuarie Robert Jitaru a început să boxeze pentru BC Traktor Schwerin, o echipă puternică, cu 20 de boxeri afirmați, între care campioni naționali germani ca Artur Ohanyan sau Brian Hellwig
Până acum a disputat patru meciuri și le-a câștigat pe toate, în Bundesliga de Box din Germania. Robert Jitaru, 20 de ani, deținătorul titlului european la U22, luptă din ianuarie 2018 la categoria 56 kg pentru clubul german Traktor Schwerin (Mecklenburg – Pomerania Inferioară), un club puternic, cu sportivi afirmați și campioni ai Germaniei și europeni.
