Poliţia Română continuă acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.
În perioada sărbătorilor de iarnă, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase vor continua să desfăşoare o serie de acţiuni, pe raza de competenţă, ce vor viza respectarea prevederilor legale referitoare la operaţiunile cu articole pirotehnice.
Scopul acţiunii este acela de creştere a siguranţei cetăţeanului prin activităţile de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale în domeniu, respectiv ale Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi H.G. 1102/2014 referitoare la stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice.
Polițiștii vor continua în această perioadă să efectueze acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.
Poliţiştii le reamintesc cetăţenilor că nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24:00 şi 06:00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze.
d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaiei rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Astfel, potrivit art. 37 din Legea 126/1995 republicată şi cu modificările ulterioare, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea, de la 3 luni la un an, sau cu amendă: orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept; comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.