
Rata somajului din judetul Braila a fost in luna februarie de 7,01%, cu 0,14 puncte procentuale mai mare decat cea inregistrata la nivelul regiunii de sud-est (6,87%), si cu 1,23 puncte procentuale mai mare decat cea inregistrata la nivel national (5,78%).
Potrivit informatiilor furnizate de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Braila (AJOFM) Braila, pe 28 februarie 2013, in evidentele institutiei se aflau inregistrati 9.153 someri, cu 1.207 mai multi decat la aceeasi data a anului anterior.
La nivelul regiunii sud- est, cea mai mare rata a somajului este inregistrata la Galati (9,44%), urmata de Buzau (8,49%), Braila ocupand locul al treilea.
Ca pregatire, 78,9% dintre somerii braileni au nivel de pregatire primar, gimnazial si profesional/scoala de arte si meserii, 15,1% liceal /postliceal si 6,0% universitar.
Din totalul somerilor aflati in evidentele AJOFM Braila in luna februarie, femei sunt 35,8%, iar barbati 64,2%, someri din mediul rural 62,0% si 38,0% din mediul urban. Cei mai multi dintre someri, respectiv 68,8%, sunt neindemnizati.