
Miercuri, 27 iulie, de la ora 10.00, la sala de ședințe a CUP Dunărea Brăila, s-a desfășurat prima ședință ordinară a noului CLM. Ședința, la care au fost prezenți toți cei 27 de aleși locali, a fost deschisă, la propunerea primarului Marian Dragomir, cu un moment de reculegere în memoria celui care a fost Constantin Sever Cibu, fost primar al Brăilei în perioada 2004-2008.
Primele 42 de proiecte înscrise pe ordinea de zi au fost votate în mai puțin de o oră, chiar dacă au fost câteva la care grupul celor 7 consilieri PNL au avut obiecții și au votat prin ”abținere” sau ”împotriva” respectivelor proiecte. O oră și jumătate le-a luat consilierilor să trecă peste ultimele proiecte de pe ordinea de zi, acolo unde urmau a fi desemnați prin vot secret noii reprezentanți ai CLM în Consiliile de Administrație și AGA ale societăților și serviciilor din subordine.
În urma votului, au fost făcute următoarele alegeri:
* Consiliul de Administrație al Spitalului de Psihiatrie “Sf. Pantelimon” – membri titulari: Răzvan Popescu (PSD) și Gina Ilie (PND), iar membri supleanți: Cristiana Voineag (PSD) și Cornelia Neacșu (PSD)
* Adunarea Generală a Acționarilor la SC ECO SA – membru titlular George Caranica (PSD), membru supleant Dan Păun (ALDE)
* Adunarea Generală a Acționarilor la SC Braicar SA – Valentin Pătârlăgeanu (PSD) și Dan Păun (ALDE).
* Adunarea Generală a Acționarilor la SC Administrația Piețelor și Târgurilor SA – Virginia Loredana Badiu (PSD) și Adrian Traian (PND)
* Adunarea Generală a Acționarilor la CUP “Dunarea” – Sorin Boșneag (PSD)
* Consiliul de Administrație al Handbal Club “Dunărea” Brăila – George Marius Caranica (PSD)
* Comisia pentru aplicarea Legii 550/2002 privind vânzarea spațiilor comerciale proprietate privată a statului – membri titular: Ionuț Marius Pisică (PSD), Raluca Claudia Bucur (PNL), Adrian Mihai Goanță (PSD) și membru supleant Eduard Herera Petrescu (PSD)
* Grupul de Lucru Local privind aplicarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rromilor pentru perioada 2015-2020: Ionuț Marius Pisică (PSD) și Petrică Costel Popa (PNL)
* Comisia pentru aprobarea novării contractelor de concesiune ce au ca obiect bunuri imobile ce aparțin domeniului privat al Municipiului Brăila: Sorin Boșneag (PSD), Daniela Elena Rădulescu (ALDE) și Costel Bălan (PNL)
* Consiliul Consultativ al Direcției de Asistență Socială Brăila – Cornelia Neacșu (PSD)
* Comisia Locală de Ordine Publică: Florin Dumitru (PSD), Petre Bogdan Botea (PND), Petrică Popa (PNL)
* Comisia pentru vânzarea spațiilor cu destinația de cabinete medicale – membri titulari: Petru Gojan (PSD), Florin Dumitru (PSD); membri supleanți: Petrică Popa (PNL), Valentin Pătârlăgeanu (PSD)
* Comisia de contestatii pentru vânzarea spațiilor cu destinația de cabinete medicale – membri titulari: Dan Păun (ALDE), Virginia Loredana Badiu (PSD); membri supleanți: Adrian Traian (PND), Petre Bogdan Botea (PND)
* Comisia de licitație pentru concesionarea unor bunuri (teren perimetru 1) aflate în administrația Zonei Libere Brăila: Eduard Herera Petrescu (PSD), Raluca Bucur (PNL).