
Un profesor de la Liceul de Artă „Hariclea Darclee” Brăila vine o o idee demnă de filmele westwrn, propunând într-o postare a sa pe o reţea de socializare „dreptul profesorului de a purta armă în şcoală, pentru a-i împuşca pe elevii care refuză predarea gadget-ului ori se exprimă injurios, indiferent de subiect, ori altele asemenea“.
Profesorul Ştefan Lupu, în vârst de 59 de ani, este cadru didactic la Liceul de Artă din Brăila din 1982 şi predă muzica instrument violă şi violoncel. Profesorul brăilean iese în evidenţă cu un comentariu la un articol ce vizează dreptul elevilor de folosire a telefoanelor mobile la şcoală.
O organizaţie a elevilor a făcut câteva propuneri Ministerului Educaţiei în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile elevilor. Consiliul Naţional al Elevilor, una din organizaţiile de elevi din România vrea să modifice Statutul elevului, care va face parte din noua Lege a Educaţiei şi care ar urma să fie finalizat în primăvară. Enervat de propunerile elevilor, Ştefan Lupu a comentat articolul, venind „cu o contra-propunere la dreptul de folosire a telefoanelor mobile în şcoală de către elevi. Acesta a propus, nici mai mult nici mai puțin decât „dreptul profesorului de a purta arma în şcoală”. Lupu transmite şi un mesaj către Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj.
“Fără glumă! Sunt şi eu unul din cei care se tem de „ziua de mâine” a şcolii româneşti! Aşa că îmi permit să vin cu o contra-propunere la presupusul „drept” al folosirii telefoanelor mobile în şcoală de către elevi – este vorba de dreptul profesorului de a purta armă în şcoală! De ce? veţi întreba… Pentru a-l împuşca pe „elevul” care refuză predarea gadget-ului, ori se exprimă injurios, indiferent de subiect, ori altele asemenea! O să credeţi că sunt nebun! Foarte bine! În acest caz, un consult psihiatric de specialitate este necesar – înaintea celui destinat profesorilor – pentru elevii de minim 16 ani, tocmai pentru ca profesorii să adopte un comportament corespunzător vizavi de anumite reacţii!… Dar citiţi şi opiniile cu totul la obiect emise de (aproape) toţi comentatorii acestui articol! Eu mai am 5-6 ani până la pensie şi – credeţi sau nu – vreau să ies din şcoală teafăr şi nevătămat („cu toate ţiglele pe acoperiş”)!… Domnule Ministru al Educaţiei Naţionale, aveţi un nume predestinat! Încercaţi să nu-l faceţi de ruşine!… La mulţi ani şi multă minte cui trebuie!…” a scris profesorul Lupu pe Facebook.
Între timp, Lupu a șters postarea de pe rețeaua de socializare, dar ieșirea lui va fi analizată de Consiliul de Administrație al liceului, mai ales că postarea lui a fost văzută și de cei din conducerea ISJ Brăila.