
Deputatul PNL de Brăila, Vasile Varga, membru al Comisiei juridice din Camera Deputaților a remis un comunicat de presă în care precizează că Partidul Naţional Liberal a iniţiat, de câteva săptămâni, o serie de dezbateri şi consultări cu patronatele, sindicatele şi societatea civilă privind Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii (PL-x nr. 577/2015), cu scopul de a identifica soluţii optime privind legislaţia şi piaţa muncii din România.
Deputatul brăilean a precizat că ”există destul de multe discuţii în spaţiul public pe această temă, însă foarte puţine informaţii corecte şi pertinente, pe un subiect vital cum este Codul Muncii. Lipsa de transparenţă şi dezbateri publice asumate de către Guvern şi actuala majoritate parlamentară denotă neseriozitatea demersului Guvernului Ponta privind modificarea Codului Muncii şi schimbările propuse”.
Partidul Naţional Liberal consideră oportun să aducă la masa discuţiilor toate părţile implicate şi interesate de acest subiect şi subliniază necesitatea unei discuţii unitare, astfel încât demersul să fie unul realizabil, sustenabil şi cât mai productiv.
”PNL priveşte Codul Muncii în primul rând din perspectiva competitivităţii economice şi susţine că modificările pe legislaţia muncii trebuie să încurajeze performanţa în economie şi să conducă la crearea de noi locuri de muncă”, a declarat deputatul Vasile Varga.
Acesta a mai spus că PNL şi-a demonstrat în repetate rânduri deschiderea, responsabilitatea şi angajamentul faţă de o piaţă a muncii competitivă şi o reglementare ca atare, considerând că este foarte important ca opinia publică, partenerii sociali şi societatea civilă să cunoască cum va arăta legislaţia muncii şi să-şi aducă fiecare contribuţia la acest demers legislativ.
[quote]PNL respectă demersurile organizaţiilor sindicale de a proteja interesele angajaţilor, însă apreciază că acest lucru nu trebuie urmărit limitat, din perspectiva relaţiei patron-angajat, ci în contextul general al economiei, astfel încât să nu aducă birocratizarea excesivă într-un sistem oricum destul de birocratic sau să afecteze flexibilitatea pieţei muncii şi orientarea spre performanţă a firmelor[/quote], a spus parlamentarul brăilean.
PNL a considerat absolut necesară şi a solicitat în acest sens, prezenţa în Parlamentul României a Ministrului Muncii, doamna Rovana Plumb, pentru a prezenta opinia concretă a Guvernului pe tema modificărilor legislative ale Codului Muncii. Aceasta a fost invitată luni, 19.10.2015, în cadrul ”Orei Guvernului”, dar în opinia deputatului liberal ministrul ”nu a avut curajul şi responsabilitatea de a asuma un punct de vedere tranşant, dovedind doar ca este un ministru nepregătit si incapabil să-şi susţină punctul de vedere fără „undă verde” de la PSD!”