
Consiliul Județean Brăila și-a desfășurat astăzi ședința ordinară pe luna februarie, o ședință tensionată, care a durat 3 ore și jumătate. Deși liderul PPDD a spus ieri că va solicita scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului de la punctul 1 al ordinii de zi, cel referitor desemnarea unui al doilea vicepreședinte, acest lucru nu s-a mai întâmplat în cadrul ședinței.
După lungi parlamentări privind ordinea de zi, care a fost în cele din urmă suplimentată cu încă două puncte, s-a început desfășurarea propriu zisă a ședinței. Deși consilierii opoziției au solicitat explicații pentru această numire, atrăgând atenția asupra faptului că la începutul lunii martie Senatul va trebui să ia o decizie în conformitate cu hotărârea CCR în privința consilierilor traseiști, majoritatea din CJ nu a ținut cont de aceste argumente și l-a propus, prin vocea liderului de grup al PSD Ionel Avram, pentru funcția de vicepreședinte pe UNPR-istul Emilian Dumitriu, ajuns la acest partid de la PPDD.
”Nu am nimic personal cu domnul consilier, dar eu consider că prin această propunere va jucați cu soarta județului. Tineți cont că s-ar putea ca în luna martie, cei care au trecut la alte partide să-și piardă mandatul și am putea să ajungem în situația în care să repetăm ceea ce a făcut celălalt președinte. Să nu ajungem la acea situație, în care fostul președinte, timp de patru luni de zile a făcut în așa fel încât să nu avem al doilea vicepreședinte. În cazul în care domnul consilier Dumitriu își va pierde mandatul, s-ar putea să ajungem iarăși de unde am plecat, să nu avem vicepreședinte”, a spus liberalul Ovidiu Nechita, cel care a fost demis din funcția pentru care astăzi s-a ales un nou vicepreședinte.
Consilierul PPDD-ist Vasile Anghelache l-a propus pentru această funcție pe fostul său coleg de partid, Bogdan Dumitru, trecut și el la UNPR în toamna trecută. Dumitru a refuzat candidatura. La rândul său Ovidiu Nechita l-a propus și el pe consilierul PSD Nicu Niță, dar și acesta a refuzat să candideze și astfel a rămas un singur candidat, Emilian Dumitriu.
În urma votului secret al consilierilor, UNPR-istul Emilian Dumitru a fost vicepreședinte cu 20 de voturi pentru, 9 voturi contra și un vot anulat.
La finalul ședinței, consilierul PNL Vasile Cortez a spus că liberalii vor protesta față de faptul că “traseistul” Dumitriu, plecat în septembrie 2014 de la PP-DD la UNPR, este răsplătit pentru migrația sa cu un post plătit din bani publici. Cortez a spus că dacă doreau să-l răsplătească pentru faptul că a trecut în tabăra puterii, noii săi colegi din alianța PSD-UNPR-PC puteau să-i dea acestuia o funcție în partid, nu un post de conducere într-o instituție publică.
De la această ședință a lipsit motivat liberalul Bogdan Minescu, iar consilierul independent Cătălin Dudulea a lipsit din nou nemotivat, rămnând însă în funcție și după această ședință, deși la ultima ședință se spusese că se va lua în discuție pierderea mandatului în prima ședință ordinară.
