
După următoarele două etape ale Ligii Naționale de handbal feminin, în perioada 4-12 octombrie, naționala de senioare a României va avea un stagiu de pregătire în vederea Campionatului European din decembrie. Tricolorele vor susține partide amicale cu Ungaria și Rusia, după ce Trofeul Carpați a fost anulat.
Pentru această acțiune selecționerul Gheorghe Tadici a convocat 28 de jucătoare pentru a le testa, însă doar una de la HC Dunărea Brăila, interul Gabriela Perianu. Dacă nu surprinde convocarea a opt jucătoare de la Corona Brașov și șapte de la HCM Baia Mare, surprinde faptul că de la CSM București n-a fost convocată nici o jucătoare, având însă cinci jucătoare de la Zalău, echipă care a învins chinuit pe teren propriu, cele două nou promovate și a obținut o victorie clară în fața unei echipe din Cluj care a jucat în acel meci cu frâna de mână trasă, fără să se opună vreun moment în fața elevelor lui Tadici. Iar evoluția clujencelor se pare că a fost pe gustul lui Tadici, care a convocat două jucătoare de la U Alexandrion Cluj, echipă care a jucat la valoarea reală doar meciul de la Brăila.
Tadici va împărți jucătoarele convocate în două loturi. România A urmând să întâlnească Ungaria pe 8 octombrie, la Debrecen și Rusia pe 11 octombrie, la Oradea. România B va evolua împotriva Rusiei, de două ori, la Oradea, pe 10 și 12 octombrie.
Lotul României convocat pentru această acțiune:
Portari: Paula Ungureanu (HCM Baia Mare), Denisa Dedu (Corona Brașov), Elena Șerban (CSM Ploiești), Andreea Cheța (HC Zalău)
Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei (HCM Baia Mare), Camelia Hotea (Corona Brașov), Ana-Maria Iuganu (HCM Roman)
Extreme dreapta: Adriana Nechita (HCM Baia Mare), Laura Chiper (Corona Brașov), Aneta Pîrvuț (SCM Craiova)
Pivoți: Florina Chintoan (”U” Alexandrion Cluj), Georgiana Ciuciulete (HC Zalău), Crina Pintea (HC Zalău)
Linia de 9m: Aurelia Brădeanu, (Corona Brașov), Cristina Neagu (Buducnost), Dana Băbeanu (HCM Roman), Gabriela Perianu (HC Dunărea Brăila), Eliza Buceschi (HCM Baia Mare), Laura Oltean (HCM Baia Mare), Luciana Marin (HCM Baia Mare), Cristina Zamfir (Corona Brașov), Nicoleta Tudor (Corona Brașov), Bianca Tiron (HCM Baia Mare), Laura Popa (”U” Alexandrion Cluj), Claudia Constantinescu (HC Zalău), Oana Bondar (Corona Brașov), Adriana Ţăcălie (Corona Brașov), Diana Puiu (HC Zalău)