Muzeul Brăilei – Secția de Științele Naturii prezintă publicului vizitator, în perioada iulie-august 2014, foto-expoziția intitulată „Plantele carnivore”. Acest grup de plante cu înfățișare și abilități aparte au stârnit dintotdeauna interesul oamenilor de știință și, deopotrivă, al pasionaților de natură și de flori în special.
Spre deosebire de plantele verzi care îşi pregătesc singure hrana cu ajutorul fotosintezei, plantele carnivore sunt nevoite să supraviețuiască printr-o strategie unică în lumea plantelor: capturarea insectelor sau a animalelor vii pentru a-și asigura necesarul de substanțe nutritive. De ce au recurs ele la această strategie?
Dr. Nicolae Onea, şef Secţia Ştiinţele Naturii:
Dacă dioxidul de carbon şi energia solară necesare procesului de fotosinteză sunt elemente întâlnite pretutindeni şi mereu sub aceeaşi formă,compoziţia solului însă, prin caracterul ei divers şi variabil, determină uneori plantele să treacă la o serie de adaptări. Sunt multe cazurile în care un element nutritiv esențial, şi anume azotul, lipseşte din sol. Acest fenomen se petrece de obicei în medii umede, prea acide, cum ar fi tinoavele, turbăriile, apele stătătoare sau lin curgătoare. De asemenea, aceste substraturi conțin cantități insuficiente și din alte săruri minerale, în special compușii de fosfor și potasiu. În astfel de medii mişună numeroase neamuri de musculiţe şi ţânţari, iar bălţile sunt populate cu milioane de infuzori, ciclopi, dafnii și alte mici animăluțe al căror corp conţine substanţe azotoase din belşug.
În acest scop, şi-au modificat puţin înfăţişarea, împrumutând unele caractere chiar de la animale. De fapt, singurul organ afectat a fost frunza. Ea a trebuit să devină o cap¬cană ingenioasă, care să cheme insectele, să le apuce, să le imobilizeze şi să le digere asemeni unui stomac animal, prin secretarea unui fel de suc gastric, format din acizi şi enzime proteolitice (pepsine).
Plantele carnivore se diferențiază între ele după modul în care își capturează prada: cu ajutorul perilor glandulari lipicioși (Drosera sp., Drosophyllum); cu ajutorul unor capcane provenite prin transformarea frunzelor (Aldrovanda, Dionaea, Pinguicula); cu ajutorul urnelor provenite prin transformarea parțială sau totalală a frunzelor (Cephalotus, Nepenthes, Sarracenia, Utricularia).Aceste capcane vegetale de tipuri sau forme diferite și extrem de sensibile, execută o serie de mişcări (determinate de excitațiile chimice),mai lente sau mai repezi, care pot fi urmărite cu ochiul liber. Pentru a ademeni insectele, ele sunt viu colorate, conțin nectar dulce sau emit mirosuri atractante.
Dr. Nicolae Onea, şef Secţia Ştiinţele Naturii:
Există peste 600 de specii de plante carnivore răspândite pe întreg globul şi mai ales în ţările calde, aparținând diferitelor familii botanice, dintre care cele mai numeroase sunt: Droseraceae, Nepenthaceae, Bromeliaceae. Și în țara noastră avem câteva specii de plante carnivore: prin tinoavele de munte crește o plantă gingaşă, cu un mănunchi de flori albe sau roze – roua-cerului (Drosera rotundifolia) sauiarba grasă – Pinguicula, gen reprezentat prin două specii – una mai mare, cu flori albastre (P.vulgaris), și unamai măruntă, cu flori alb-gălbui (P. alpina). De asemenea, o altă plantă firavă, submersă, ce se ascunde prin Delta Dunării și în apele Lacului Snagov,e Aldrovanda vesiculosa. Plantele carnivore sunt fascinante, sunt miracole ale naturii care merită să fie descoperite.