
Un studiu publicat de Institutul Bruegel arată o situaţie alarmantă: aproape 62% dintre locurile de muncă din România sunt în pericol să dispară din cauza automatizării activităţilor, rata fiind cea mai ridicată din Uniunea Europeană (UE), unde media se situează la 54%.
Studiul, publicat de economistul Jeremy Bowles, arată că în rândul celor 28 de state UE riscul de computerizare a locurilor de muncă variază de la 46,69% în Suedia la 61,93% în România.
Prin comparaţie, un studiu similar din septembrie realizat de Carl Frey şi Michael Osborne de la Universitatea Oxford a arătat că 47% dintre americani se aflau în categoria celor care riscă să-şi piardă posturile din cauza avansului tehnologic, care presupune o automatizare a activităţii lor în următorii 10 sau 20 de ani.
Bowles, care lucrează la Centrul Internaţional pentru Creştere de la London School of Economics, afirmă că ţările din nordul Europei, printre care Marea Britanie, Germania şi Franţa au un risc generat de automatizare similar celui al SUA.
Deloc surprinzător, ţările de la periferia zonei euro vor suferi cel mai mult dintre membrii uniunii monetare, având în vedere că dezvoltarea capacităţii roboţilor de a învăţa şi creşterea mobilităţii acestora vor afecta în principal locurile de muncă cu salarii mici şi cerinţe reduse în privinţa calificării, imune în trecut la automatizare.
Jeremy Bowles spune că impactul ar putea fi moderat de faptul că ţările de la periferia zonei euro au adoptat, de-a lungul istoriei, noile tehnologii mai lent decât vecinii din nord.
Cercetătorul britanic:
Dacă ne aşteptăm ca tehnologia să depăşească piedicile tradiţionale reprezentate de sarcinile cognitive nerepetitive, atunci trebuie să pregătim următoarea generaţie de lucrători cu abilităţi care să ajute tehnologia, în loc să fie ameninţate de aceasta.
În Europa Centrală şi de Est, situaţia arată în felul următor: Croaţia are un risc de automatizare a locurilor de muncă de 57,91%, Bulgaria – 56,56%, Polonia – 56,29%, Ungaria – 55,34%, Austria – 54,1%, Cehia – 53,65% şi Slovenia – 53,19%.
În ceea ce priveşte ţările baltice, procentajul locurilor de muncă vulnerabile la automatizare este uşor mai scăzut decât media la nivelul UE, cel mai mare risc fiind consemnat în Estonia – 53,94%, urmată de Lituania – 51,85% şi Letonia – 51,8%.
În rândul ţărilor scandinave din UE, sunt în pericol să dispară 46,69% din locurile de muncă în Suedia, 49,54% în Danemarca şi 51,3% în Finlanda.
Multe dintre locurile de muncă din ţările din sudul Europei sunt, de asemenea, ameninţate de informatizare, cu 58,94% în Portugalia, a doua rată din UE după România, 56,47% în Grecia, 56,18% în Italia, 55,32% în Spania şi 51,27% în Malta.
În vestul Europei, Germania are o rată a locurilor de muncă în pericol de 51,12%, Belgia de 50,38%, Luxemburg de 49,6%, Franţa de 49,54%, Olanda de 49,5%, Irlanda de 48,51%, iar Marea Britanie de 47,17%.
