
Depistati de politisti
La data de 3.09.2013, la ora 13.30, politisti din cadrul Biroului Proximitate, aflati in exercitarea atributiilor de serviciu in Cartierul Chercea, i-au depistat, pe strada Eftimie Murgu, pe B.Toni (19 ani) si B.E. (17 ani), ambii braileni, in timp ce se deplasau cu un atelaj hipo in care se aflau un numar de 22 de placi de azbociment si o usa din lemn.
Din verificarile efectuate de politisti a rezultat ca cei doi minori au sustras bunurile de la ferma unei societati comerciale brailene, cu scopul valorificarii. Fata de tinerii depistati a fost intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.
Dosar penal pentru abuz de incredere
La data de 3 septembrie, la ora 14.35, braileanca U.Anda s-a prezentat la Politia Municipiului si a reclamat ca, in cursul lunii mai 2013, pe baza unei intelegeri verbale, i-a dat lui P.Vasile (42 de ani) mai multe bunuri, pentru care acesta urma sa-i plateasca suma de 3.000 de euro. Pana in prezent, cel in cauza i-a platit reclamantei doar 1.000 de euro, restul refuzand sa-i mai dea. In cauza a fost intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de abuz de incredere.
Si-a reclamat fiul pentru furt
Aseara, la ora 22.00, politistii din cadrul Sec?ei 3 de Poli?ie Rurala Faurei au fost sesizati, apeland numarul de urgenta 112, de catre A.Ion (61 de ani), din comuna Jirlau, despre faptul ca, in intervalul orar 7.00-19.00, in timp ce se afla la munca pe camp, fiul sau, A.Iulian (36 de ani), i-a sustras suma de 50 de lei si o bicicleta. Politistii au intocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de furt intre rude.
Politistii i-au identificat pe autori
La data de 2 august 2013, M.Marian, din comuna Tufesti, a sesizat la Politie faptul ca, in noaptea de 1 spre 2 august, persoane necunoscute i-au sustras dintr-un atelier situat in curtea sa mai multe unelte electrice (aparat sudura, polizor, bormasina, masina slefuit, rotopercutor), in valoare totala de 1.400 lei. In ziua de 4 august, J.Dumitru, din municipiul Braila, a sesizat ca, in noaptea de 3 spre 4 august 2013, persoane necunoscute i-au spart geamurile de la autoturismul care era parcat pe o strada din comuna Tufesti, creandu-i un prejudiciu in valoare de 2.000 de lei. In urma activitatilor specifice efectuate pe raza localitatii Tufesti, politistii din cadrul Politiei orasului Insuratei, Sectiei 5 de Politie Rurala Viziru si Postului de Politie Comunal Tufesti i-au identificat pe autorii comiterii celor doua fapte. Acestia se numesc D.Iordanel (25 de ani), din localitatea Tufesti, fata de care a fost fost intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de distrugere, C.Octavian (21 de ani), din Tufesti, in sarcina caruia s-a retinut savarsirea infractiunilor de furt calificat si distrugere, si A.Leonard (19 ani), domiciliat in comuna Tufesti, fata de care a fost intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de complicitate la furt calificat. Politistii au recuperat partial prejudiciul si continua cercetarile in vederea probarii intregii activitati infractionale a autorilor si recuperarii in totalitate a prejudiciului.
Cercetat pentru infractiunea de lovire sau alte violente
In seara zilei de 3 septembrie, in jurul orei 20.00, I.Adrian (19 ani), din municipiul Braila, a reclamat faptul ca, in timp ce se afla pe strada Maramures, a fost amenintat si lovit cu pumnul in zona fetei de catre braileanul B.stefan (22 de ani), din Braila. Politistii au intocmit dosar penal si desfasoara cercetari pentru savarsirea infractiunii de lovire sau alte violente si amenintare.
La data de 1 septembrie, la ora 2.50, personalul de serviciu din cadrul Politiei orasului Ianca a fost sesizat, prin apelul de urgenta 112, de catre C.Marian (44 de ani), din satul Oprisenesti, orasul Ianca, cu privire la faptul ca fiul lui, C.Ionut (20 de ani), a fost agresat fara niciun motiv, in timp ce se afla pe o strada din sat, de catre unul dintre ocupantii unui autoturism. Dupa primirea sesizarii, politistii au efectuat verificari si au stabilit ca persoana in cauza se numeste S.Cristian (31 de ani), din municipiul Braila. Fata de acesta sunt continuate cercetari sub aspectul comiterii infractiunii de lovire sau alte violente.
Bucurestean depistat in timp ce transporta tigari fara documente legale
La data 3 septembrie, la ora 10.00, politisti din cadrul Politiei orasului insuratei, in timp ce se aflau in exercitarea atributiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe strada Independentei, din oras, autoturismul condus de B.Marian, din municipiul Bucuresti. Efectuand controlul masinii, politistii au gasit in portbagaj, intr-un sac, un numar de 112 pachete cu tigari, fara documente legale de provenienta. Cel in cauza a declarat ca a achizitionat tigarile din Bucuresti, de la o persoana necunoscuta, in schimbul sumei de 600 de lei, si ca intentiona sa le comercializeze pe raza localitatii Insuratei. Pachetele cu tigari au fost ridicate in vederea confiscarii si in cauza a fost intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunii de contrabanda, conform prevederilor Legii 86/2006 (modificata), privind Codul Vamal al Romaniei.
Accident rutier produs din cauza neacordarii prioritatii de trecere
La data de 3 septembrie, la ora 12.35, C.Adrian (34 de ani), din municipiul Braila, in timp ce conducea autoturismul, pe strada Marului, la intersectia cu strada Apollo, nu a respectat semnificatia indicatorului „Cedeaza trecerea!”, a patruns in intersectie si a lovit bicicleta condusa de M.Stan (62 de ani), din municipiul Braila.
In urma accidentului a rezultat ranirea usoara a biciclistului, fiind transportat la spital pentru ingrijiri medicale, fara sa ramana internat. Atat conducatorul auto, cat si biciclistul au fost testati cu aparatul etilotest, rezultand ca acesta din urma avea in aerul expirat o imbibatie alcoolica de 0,63 mg/l. In cauza a fost intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.
Sanctiuni aplicate pentru abateri de la prevederile Codului Rutier
In ziua de 3 septembrie 2013, lucratori din cadrul Serviciului si Biroului Rutier au actionat pe arterele rutiere din municipiul si judetul Braila pentru constatarea de contraventii si prevenirea, respectiv, combaterea infractiunilor rutiere. Politistii au constatat 68 de contraventii, pentru care au aplicat sanctiuni in valoare totala de 17.180 de lei, si au ridicat in vederea suspendarii 3 permise de conducere.
