
Hoata prinsa in flagrant de politisti
Duminica, la orele 9:20, politisti de la Biroul de Ordine Publica au depistat-o, in Piata Halelor, pe S.Gabriela (53 de ani), din municipiu, care i-a sustras un portofel dintr-o sacosa brailencei B.Joita (69 de ani). Prejudiciul, in valoare de 80 de lei, a fost recuperat si predat persoanei pagubite, iar in cauza au intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat.
Cercetarile au dus la identificarea autorului faptei
In ziua de 25 iulie, I.Tudorita, din satul Cuza Voda, comuna Salcia Tudor, a reclamat la Politie faptul ca, in noaptea anterioara, persoane necunoscute i-au sustras din curtea locuintei o capra. Cercetarile efectuate de politisti de la Sectia 1 Politie Rurala Braila au stabilit ca principalul suspect al comiterii faptei este localnicul t.Nicolae (62 de ani), care a declarat ca a sacrificat-o. Prejudiciul cauzat este de 270 de lei, iar in cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat.
Depistat sub influenta nbauturilor alcoolice
Ieri, lucratori de la Politia Locala Braila l-au oprit in vederea sanctionarii, pe Aleea Principala a Parcului Monument- sector de drum cu acces interzis- pe S.Iliuta (35 de ani), din municipiu. Intrucat emana halena alcoolica, acestia au solicitat un echipaj al Politiei Rutiere. Politistii de la Biroul Rutier l-au testat cu aparatul etilotest, rezultand ca avea 0,56 mg/l alcool pur in aerul expirat, fapt pentru care l-au condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sange in vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie si i-au intocmit dosar penal.
Localnici reclamati pentru lovire
In noaptea de 28 spre 29 iulie, la ora 1:10, S.Vasilica, din satul Constantin Gabrielescu, comuna Bordei-Verde, a sesizat la Politie, apeland numarul pentru urgente 112, faptul ca a fost agresat de trei localnici, in timp ce se afla pe strada Principala din localitate. Politistii s-au deplasat imediat in locul indicat si l-au depistat pe reclamant, care se afla cazut pe pamant, fara a prezenta urme vizibile de violenta, si parea a fi sub influenta bauturilor alcoolice. Pe aceeasi strada au fost identificati si cei reclamati, M.Danut (25 de ani), M.Marian (19 ani) si C.Ionel (24 de ani), care aveau asupra lor un topor, doua furci si o lopata. Victima a fost transportata la spital pentru ingrijiri medicale. In cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunilor de lovire sau alte violente si port ilegal de obiecte taietor-intepatoare si se continua cercetarile pentru stabilirea cu exactitate a situatiei de fapt.
