
Penitenciarul Braila a organizat astazi, timp de doua ore, „Ziua Portilor Deschise”, cu ocazia Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, ocrotitorii sistemului penitenciar romanesc, iar sute de persoane au raspuns acestei initiative.
In acest interval, accesul in Penitenciarul Braila a fost permis in baza unui act de identitate valabil, respectiv carte de identitate, buletin de identitate sau pasaport, iar vizitatorii s-au conformat regulilor care privesc accesul in locul de detinere, precum si prevederilor Regulamentului de Ordine Interioara al unitatii.
„Vizitatorii au putut admira la clubul detinutilor o expozitie de goblenuri, caricaturi si icoane, realizate de persoanele private de libertate in cadrul atelierelor ocupationale. La plecare, le-au fost inmanate pliante cu informatii utile despre Penitenciarul Braila”, a declarat purtatorul de cuvant al unitatii, comisar de penitenciare Simona Kober.
Sambata, la capela Penitenciarului Braila, preotii de la Parohiile Nasterea Domnului si Sfintii Imparati Constantin si Elena vor oficia o slujba religioasa, la care vor participa personalul unitatii si persoanele private de libertate.
„Dupa oficierea slujbei, misionarii din parohiile mai sus mentionate le vor oferi persoanelor private de liberate care nu beneficiaza de suport familial obiecte de uz personal”, a mai spus Simona Kober.
Evenimentul a fost marcat si prin organizarea unei intalniri festive cu intreg personalul Penitenciarului Braila, moment in care comisarul sef de penitenciare Dumitru Ionescu, directorul penitenciarului, a transmis mesajul conducerii Administratiei Nationale a Penitenciarelor, mesaj de felicitare si apreciere pentru activitatea desfasurata si eforturile depuse in indeplinirea obiectivelor asumate.
Cu aceasta ocazie, patru ofiteri si doi agenti din Penitenciarul Braila au fost avansati in gradul profesional urmator, inaintea implinirii stagiului minim, iar cinci ofiteri si sase agenti au fost avansati in gradul profesional urmator la implinirea stagiului minim.
Au fost inmanate decoratii si brevete privind acordarea Semnul Onorific „In Serviciul Patriei” pentru 15 ani, 20 ani si 25 ani de activitate in domeniile apararii, ordinii publice si sigurantei nationale unui numar de patru ofiterii si zece agenti din
cadrul Penitenciarului Braila, in semn de cinstire si apreciere fata de activitatea desfasurata si loialitatea fata de institutia penitenciara.