
Adrian Ritzinger, fost lider al PNL Braila, a anuntat ieri, in Conferinta Teritoriala de Alegeri, ca se retrage din echipa de conducere a PNL Braila. Catalin Boboc, proaspat reconfirmat in functia de presedinte al PNL Braila, a clarificat si motivul retragerii lui Adrian Ritzinger: „Domnul Ritzinger a decis sa nu mai candideze pentru o functie de vicepresedinte dintr-un motiv care nu tine de dumnealui. A devenit functionar public si nu mai poate avea o functie de conducere in partid”, a declarat Boboc.
Va prezentam mai jos mesajul de despartire rostit ieri de Adrian Ritzinger, la Conferinta Teritoriala de Alegeri a PNL Braila: „Mesajul pe care vreau sa vi-l transmit este ca e foarte usor sa darami, sa bagi diverse strambe si foarte greu sa construiesti. Filiala PNL Braila a reusit in ultimii ani sa progreseze, iar echipa pe care o veti alege astazi sper ca va continua acest lucru. As vrea sa mai remarc un lucru: ca sa construiesti si ca sa fii lider trebuie sa mai indeplinesti o conditie si anume in activitatea pe care o faci trebuie sa primeze faptul ca trebuie sa iubesti oamenii si sa folosesti lucrurile, nu sa iubesti lucrurile si sa folosesti oamenii. Imi aduc aminte ce a spus Emil Hossu: Nu poate fi iubit cel care nu iubeste pe nimeni. Argumentul meu sunt sondajele de opinie si apatia la vot. Al doilea lucru pe care as vrea sa vi-l spun traim intr-adevar in aliante, avem si am avut aliante, suntem liberali, suntem toleranti si stim sa si iertam, asa cum si Iisus a spus: Iarta-ne, Doamne, pentru greselile noastre, precum suntem si noi iertati sau cum iertam pe cei care ne gresesc. Din acest punct de vedere, cred ca mesajele de astazi au fost foarte clare si eu cred ca in viitor o cooperare ar trebui sa fie la modul unei bune credinte. Cred ca obiectivele noastre in continuare ar trebui sa fie majore: ar trebui sa vizam Consiliul Judetean la nivel de varf, ar trebui sa revizam Primaria Braila la nivel de primar. Pentru asta ar fi cazul sa avem curajul sa ne asumam puterea sa recunoastem in conditiile in care nu reusim si intelepciunea sa facem diferenta”.