Avansări în grad la excepțional la Jandarmeria Brăila, după ce trei jandarmi și-au riscat viața duminică după amiază, pentru a salva mai mulți locatari dintr-un bloc de pe strada Ghioceilor din municipiul Brăila, în care un incendiu se declanșase în bucătărie.
La momentul la care a fost anunțat la numărul de urgență 112 o mașină a Jandarmeriei se afla în patrulare în apropiere, astfel încât echipajul a ajuns imediat la fața locului, misiunea acestuia fiind aceea de a asigura perimetrul. Când au ajuns acolo, cei câțiva locatari care reușiseră să iasă din apartamentele lor erau foarte speriați și le-au spus jandarmilor că mai sunt pe scară, de la etajul II în sus, mai multe persoane care nu pot ieși din cauza fumului puternic.
Plutonierul adjutant Alexandru Abăseacă, plutonierul Andrei Petrea Andrei și plutonierul adjutant Florin Bogdan au folosit măștile din dotare și au intrat în apartamentele de pe scară, evacuând 15 persoane, printre care se aflau și copii, asigurându-se că sunt în afara oricărui pericol.
„Vreau să le mulțumesc colegilor noștri care au intervenit ieri (duminică, 18 iunie) pentru salvarea unor vieți omenești, cât și lucrătorilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dunărea al Județului Brăila pentru că de-a lungul timpului am participat la multe exerciții comune, scopul fiind ca în situații de genul acesta să avem rezultate pozitive, așa cum este exemplul de duminică. Ne bucurăm de o colaborare interinstituțională foarte bună cu ISUJ Brăila, precum și cu celelalte structuri teritoriale ale M.A.I.!”, a spus inspectorul șef al I.J.J. Brăila, colonel Nicolae Iulian Albăceanu.
După ce a fost citit ordinul de avansare, cei trei jandarmi și-au primit noile grade militare. Astfel, plutonierii adjutanți Bogdan Florin și Abăseacă Alexandru au fost avansați în gradul de plutonier adjutant șef, iar plutonier Petrea Andrei a fost avansat în gradul de plutonier major. Aceștia au răspuns „Servesc patria!”, emoționați.






