Asociația Fotbal Club 1919 Dacia Unirea Brăila a organizat marți o conferință de presă în care a fost prezentată noua conducere a clubului. Noul președinte este Renato Favero, reprezentantul unui grup de investitori italieni și argentinieni, a cărui carte de vizită este una impresionantă în domeniul sportiv. Gianluca Pavanelo a fost numit în funcția de director tehnic al clubului brăilean, iar Vasile Popa a rămas vicepreședinte.
Renato Favero, în vârstă de 77 de ani, a început ca fotbalist, a continuat ca director sportiv al cluburilor Padova, Venezia, Treviso, Messina și mai apoi a devenit scouter al cluburilor Genoa, Sampdoria, Olhanense, Atlético de Madrid. În decursul timpului acesta a promovat în fotbalul mare jucători importanți, precum: Lavezzi, Diego Milito, Luca Toni, Samir Handanovici, Borriello, Rocchi, etc.
Vicepreședintele Vasile Popa a spus că cei care au fost la conducerea clubului în ultimii ani au încercat să mențină clubul în viață în speranța că într-o zi va veni un investitor care să preia destinele echipei fanion a Brăilei.
Noul conducere a clubului brăilean și-a prezentat principalul proiect, care va fi și afacerea propriu-zisă: crearea la Brăila a unei Academii de fotbal în care să fie atrași și antrenați copii talentați (băieți și fete) din toată lumea, care mai apoi să ajungă să joace la cluburi importante.
Președintele Renato Favero a declarat că atunci când el și partenerii săi au luat decizia de a prelua un club, pentru a-l transforma într-o pepinieră de fotbaliști, a văzut mai multe cluburi din lume, până să-și îndrepte atenția către România, dar n-a simțit în cazul niciunuia că ar fi potrivit pentru ceea ce caută el. Ca urmare a sugestiilor unui cunoscut – un român care activa în Italia, în domeniul sportiv -, a ajuns să ia în calcul România și Dacia Unirea Brăila. El a explicat că s-a interesat înainte de toate despre acest club, despre istoria lui, despre situația lui actuală, despre orașul Brăila, iar când a venit aici, a văzut situația la fața locului și a discutat cu reprezentanții Daciei Unirea, a simțit că a găsit ceea ce căuta.
Favero a precizat că Academia de fotbal va oferi cursuri gratis, iar copiii vor fi selectați de la vârste de la 7-8 ani și chiar mai mici, vicepreședintele Popa precizând că „fotbalul începe de la 5 ani”.
