Primarul Marian Dragomir a confirmat informația apărută în presa locală potrivit căreia Primăria Brăila a primit suma de 1.400 mii de lei la recenta alocare de sume de la Guvern, din Fondul de rezervă bugetară, pentru că primarii PSD din județul Brăila au fost de acord să cedeze o parte din banii care le-ar fi revenit comunelor lor, în favoarea Primăriei Brăila.
Informația publicată de Jurnalul de Brăila a fost că inițial era prevăzut ca municipiul Brăila să nu primească niciun leu, la fel cum s-a întâmplat cu majoritatea municipiulor din țară, la această alocare de fonduri guvernamentale. Conform primarului Dragomir, înainte de a se aproba anexa la hotărârea de alocare a fondurilor, primarii PSD ai localităților din județ ar fi fost de acord să cedeze fiecare câte 50.000 lei din fondurile care erau alocate localităților lor, astfel încât să primească și Municipalitatea o sumă de bani. În acest fel, s-ar fi adunat cei 1.400 mii de lei alocați în final către Primăria Brăila.
La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat, în ședința din 25 octombrie, suma de 726.600 mii de lei, din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale. Fondurile au fost alocate la solicitarea autorităților locale, prin Instituțiile Prefecților și Consiliile Județene din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care necesită a fi efectuate până la sfârșitul anului 2022.
Prin proiectele de hotărâre transmise s-au solicitat sume pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, din bugetele proprii, finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public, salubritate etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică a instituțiilor publice, corecții financiare, cheltuieli de capital, cât şi alte cheltuieli neprevăzute.
Astfel, potrivit actului normativ adoptat, 9 consilii județene, precum și sectorul 6 al municipiului București, 83 de municipii, 206 orașe și 2.781 de comune au primit finanțare.
„În cele din urmă s-a găsit o soluție și le mulțumim celor care au arătat deschiderea necesară pentru a ajuta Municipiul, care face parte din județ și este centrul în care și cei din comune ajung la școală, la cumpărături, la instituții publice și este nevoie să ne privim cu respect reciproc” a fost răspunsul primarului Brăilei, care nu a vrut să comenteze mai mult, și nu poate da detalii cu privire la discuția în care primarii PSD și-au exprimat acordul în sensul de a ceda o parte din banii care erau alocați localităților respective, în favoarea Municipiului Brăila.
Primarul Marian Dragomir a spus că totul a fost legal, alocat prin Hotărâre a Guvernului.
„Aceasta este suma pe care Brăila a primit-o de la Guvern, în perfectă concordanță cu prevederile legale. Puteți solicita clarificări de la Guvern” a mai precizat primarul Marian Dragomir.
Astfel, toate primăriile de comune conduse de primari PSD au primit câte 150 mii lei, la fel ca și cele două primării conduse de primari de la alte partide, PMP – la Racovița, și USR – la Măxineni. Primăriile PSD din cele trei orașe au primit câte 250 mii de lei, iar primăriile conduse de primari PNL au primit câte 200 mii lei, cât ar fi trebuit să primească și primăriile conduse de primari PSD.
