2020 a fost un an extrem de dificil, care a pus întreaga societate la încercare, însă ONG-urile s-au mobilizat exemplar pentru a oferi sprijin comunităților din care fac parte.

Peste 85.000 de persoane au beneficiat de sprijin prin ediția 2020 a programului Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow, prin intermediul a 167 de proiecte finanțate. Pentru al doilea an la rând, prin programul Start ONG au fost investiți jumătate de milion de euro pentru susținerea proiectelor comunitare dezvoltate de ONG-urile mici, precum și a unităților de învățământ preuniversitar.

Programul Start ONG este cel mai simplificat mecanism de finanțare, dezvoltat de Kaufland România și Asociația Act for Tomorrow, pentru a oferi sprijin financiar ONG-urilor mici sau recent înființate, din întreaga țară, dar și instituțiilor publice din sfere precum educația (grădinițe, școli) și cu rol social (cantine publice, centrele pentru persoane vârstnice și copii), pentru a derula proiecte cu impact pozitiv în domeniile educație, sănătate, social, mediu și cultură.

A fost oferit, astfel, un program de finanțare croit special pentru comunitățile vulnerabile, cu rolul de a ajuta la acoperirea nevoilor apărute sau adâncite de contextul pandemic. Un mecanism de finanțare simplificat, pentru ca resursele financiare să ajungă în timp util la beneficiarii Start ONG.

În total 500.000 de euro au fost acordați către 167 de ONG-uri mici, unități de învățământ, centre de copii sau bătrâni și grupuri informale, din 38 de județe ale țării, pentru dezvoltarea și implementarea proiectelor de responsabilitate socială. Prin proiectele câștigătoare, 85.647 de persoane au beneficiat de sprijin în mod direct, astfel:

  • 35.132 copii, elevi și studenți;
  • 14.002 copii aparținând grupurilor vulnerabile;
  • 9.981 de adulți/seniori aparținând grupurilor vulnerabile;
  • 4.613 seniori, 65+;
  • 2.092 cadre didactice;
  • 1.477 cadre medicale;
  • 18.350 adulți.

De asemenea, 136.351 de persoane au fost beneficiari indirecți ai proiectelor derulate în cadrul programului.

Pentru a ajuta comunitățile să treacă mai ușor peste efectele negative generate de pandemie, echipa Start ONG a decis adaptarea a 3 dintre apelurile programului, astfel încât societatea civilă să poată beneficia de finanțare pentru proiecte care răspund nevoilor comunităților în contextul actual. În total 40.119 persoane vulnerabile au beneficiat de sprijinul proiectelor finanțate în cadrul acestor apeluri.

Proiectele din această ediție au intervenit în unele dintre cele mai afectate zone de pandemie, asigurând servicii și bunuri de bază pentru persoane vulnerabile:

  • 33 de unități de învățământ finanțate care au oferit 374 tablete copiilor din medii defavorizate, 52 de tablete și laptopuri pentru profesori, 113 echipamente de dotare a școlilor (table interactive,  videoproiectoare etc.), 2.915 pachete materiale igienico-sanitare;
  • Prin 31 de proiecte au fost oferite alimente și produse igienico-sanitare persoanelor vârstnice și familiilor vulnerabile;
  • Prin 11 proiecte a fost oferită consiliere psihologică telefonică sau prin videoconferințe pentru diferite categorii de grupuri vulnerabile;
  • Prin 26 de proiecte au fost realizate activități educaționale online care au sprijinit elevii să continue activitățile educaționale în ciuda faptului că școlile au fost închise în această perioadă;
  • Pentru a susține sistemul medical au fost donate 6 stații de oxigenoterapie, 2 instituții medicale au fost ajutate în mod direct; 150 de viziere realizate de elevi pentru medici.

Împreună cu Act for Tomorrow, am creat programul Start ONG cu misiunea de a susține ONG-urile mici și la început de drum să dezvolte proiecte în comunităţile lor. Datorită mecanismului simplificat de finanțare, am reușit să adaptăm programul şi să oferim un sprijin rapid comunităţilor vulnerabile, chiar și în contextul pandemic. Ne bucură rezultatele celei de-a doua ediții Start ONG, iar noi, la Kaufland România, vom continua să susţinem comunităţile în care activăm şi să le oferim sprijin în dezvoltare prin programe comunitare, aşa cum este Start ONG”,  a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România

“2020 a fost anul în care am început să ne confruntăm cu cea mai mare criză din ultimii zeci de ani – pandemia COVID-19. Uitându-ne la imaginea de ansamblu, deciziile, politicile, schimbările care s-au întâmplat au potențialul de a reconfigura lumea mulți ani de acum înainte. La firul ierbii, însă, există povești și vieți luate prin surprindere. Aici societatea civilă a reușit să ocupe un rol exemplar, acoperirea nevoilor acolo unde soluțiile macro nu erau suficiente. Am oferit, astfel, un instrument financiar croit special pentru comunități vulnerabile, cu rolul de a ajuta la acoperirea nevoilor apărute sau adâncite odată cu contextul pandemic”, a declarat Andrei Coșuleanu, Președinte Act for Tomorrow

Și în acest an nevoia de finanțare a sectorului nonprofit s-a evidențiat prin numărul mare de aplicanți și bugetul solicitat. În total au fost înscrise 513 proiecte, bugetul total solicitat fiind de 2 milioane de euro, de 4 ori mai mult decât bugetul alocat. Acest fapt ilustrează încă o dată necesitatea unor programe de finanțare consolidate pentru ca societatea civilă să poată interveni la firul ierbii, în ajutorul comunităților locale.

Noi informații despre programul Start ONG vor fi disponibile în curând pe site-ul http://www.startong.ro.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •