Președintele organizației Municipale a PNL Brăila, Cătălin Canciu, spune că Brăila este într-o stare de decădere continuă, trăind vremuri triste din punct de vedere fizic şi moral! Liberalul spune că primarul Brăilei are grijă doar pentru circ și spectacole discutabile, iar comunitatea nu este consultată.
”Brăila este în sărbătoare și trecem consternați prin șantiere începute și neterminate, cum este de exemplu proiectul de reabilitare de pe Calea Galați, un proiect care s-a oprit din senin. Doar prin intermediul și insistența presei am aflat câte ceva, dar tot nu știm în ce orizont de timp se vor relua lucrările și care va fi termenul de finalizare. Din păcate nu există comunicare și transparență din partea administrației PSD, dar mai ales nu există respect pentru brăilenii care le-au acordat votul de încredere.
Administrația PSD este definitiv decuplată! Nu program de anvelopări de blocuri din fonduri europene, nu program rabla și am relatat lentoarea cu care s-a mișcat edilul șef al Brăilei, doar asfalt de proastă calitate, copaci căzuți și lăsați vraiște, cabluri abandonate și multă mizerie” a declarat Cătălin Canciu.
Liderul liberal spune că primarul Brăilei, pentru a lua ochii brăilenilor, face aproape în fiecare weekend spectacole cu bani mulți, și toacă banii brăilenilor.
”Asistăm zilnic la un circ ieftin, în care vulturul îşi ascunde incompetenţa cu câteva concerte și invitați de care nimeni nu a auzit.” a spus Canciu
Liberalul salută demersul Grupului Civic „Problema de pe strada mea”, care a cerut Primăriei Brăila informații de ordin public pe baza Legii 544/2001, prin care să se prezinte suma cheltuită de municipalitate cu ocazia manifestărilor prilejuite de Zilele Brăilei 2023, iar liberalii spun că se alătură acestui proces democratic.
”Nu mai este nevoie să subliniez, banii publici sunt banii brăilenilor și toți au dreptul să știe cum au fost cheltuiți.
În semn de respect pentru acest oraș, pentru brăilenii care încă speră să se schimbe ceva în această viață, noi liberalii nu vom participa la serbările consacrate Zilei Marine, ultima zi a manifestărilor Zilelor Brăilei, nu vrem să fim părtași la o sărbătoare care este doar pentru ei, pentru administrația PSD.
Sărbătoarea Brăilei este o amăgeală pentru cei mai mulți dintre brăileni, ei își doresc orașul înapoi, un oraș confiscat de comuniștii care au distrus totul. Lipsa de viziune a primarului PSD a fost demonstrată în acești ani cu vârf și îndesat, mai ales după cum se prezintă orașul de ani buni, fiind o dovadă că Marian Dragomir a vândut Brăila pentru politică și pentru asta este în stare de orice” a declarat Cătălin Canciu.






