Actualitate

Ziua porților deschise la Jandarmeria Brăila

Ziua porților deschise la Jandarmeria Brăila

În fiecare an, pe 3 aprilie, este sărbătorită Ziua Jandarmeriei Române. Aceasta marchează astfel data la care, în anul 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei, a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.

În cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Jandarmeriei Române, miercuri, 03 aprilie a.c., începând cu ora 11.00, Jandarmeria Brăila a organizat o acțiune de tip Ziua Porților Deschise.

Astfel, în intervalul orar 11.00-13.00, jandarmii brăileni au organizat activități de prezentare a materialelor și a tehnicii din dotare, o expoziție documentară cu aspecte istorice din viața Jandarmeriei Române. Începând cu ora 11.30 se vor prezenta exerciții demonstrative de intervenție profesională, de autoapărare și intervenție profesională, prezentate de instructorii sportivi de arte marțiale din cadrul Jandarmeriei Brăila.

La evenimentele organizate cu prilejul aniversării a 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române au fost prezenți câteva sute de copii, de la școlile, liceele și grădinițele din municipiul și județul Brăila. Aceștia au asistat la demonstrațiile jandarmilor și au fost impresionați de activitățile pe care le desfășoară jandarmii brăileni.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •