Faleza Dunării a fost luată cu asalt astăzi dimineață de peste o mie de brăileni dornici să asiste evenimentele dedicate Zilei Marinei.
Anul acesta, cel mai așteptat moment al jocurilor marinărești, „porcul la şcondru”, care de obicei face deliciul publicului, nu a mai fost la fel de spectaculos, primul concurent care a urcat pe bârna unsă cu vaselină a reușit să prindă steagul roșu și spectacolul s-a încheiat înainte de a începe. Deşi a alunecat pe bârnă, respectivul a reuşit să se prindă cu braţele de aceasta şi să se târască până la capăt.
Câştigătorul probei „porcul la şcondru” a fost și anul acesta Gheorghe Grigore, în vârstă de 23 de ani, care a prins steagul și a plecat cu porcul acasă pentru a cincea oară.
Festivitățile dedicate Zilei Marinei au început în jurul orei 10.00, cu prezentarea onorului de către cele 7 nave militare de pe Dunăre, iar după o scurtă slujbă religioasă a urmat lansarea la apă a ancorei de flori, în memoria eroilor marinari căzuţi la datorie și a celor care și-au găsit sfârșitul în apele fluviului.
A urmat un scurt exerciţiu de luptă în timpul căruia navele Serviciului Fluvial au simulat stingerea unui incendiu pe navă, dar şi respingerea atacului unui inamic, trăgând cu armamentul din dotare.
Un moment mult așteptat a fost sosirea Zeului Neptun, întruchipat, ca în fiecare an, de actorul brăilean Florin Chiriac. Sub supravegherea zeului, la bordul Navei Dîmbovița, a primit botezul apei un tânăr „ghiborţ”, înrolat recent în Flotila Fluvială, care a fost săpunit bine, „bărbierit” și udat din cap până în picioare, după care Neptun i-a dat botezul.
Ghiborțul botezat, caporalul Mocanu Tudor Mihai, a depus apoi jurământul de credință în fața Zeului Neptun:
Jur, cu toată tăria/ Să-mi fac datoria/Jur că dacă nu mai pot/ Să rămân tot matelot”, apoi Zeul Neptun a citit certificatul de botez.
Mult gustate de public au fost și întrecerile bărcilor, dar mai ales prinderea rațelor. La fel ca şi la precedentele două ediţii, şi în acest an a fost prezent multiplul campion mondial Ivan Patzaichin, care a dat startul, alături de primarul Aurel Simionescu, concursului de canotci, în care s-au întrecut două echipaje, de 10+1 ale Brăilei și ale Galațiului. Pentru al treilea an consecutiv, echipa brăilenilor a câştigat întrecerea cu echipajul gălățenilor.