Cultura

Ziua Internaţională a Cititului Împreună

Ziua Internaţională a Cititului Împreună

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila celebrează joi, 1 februarie 2018, Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI), eveniment global marcat de milioane de oameni în peste 100 de țări, organizat de către Lit World (http://www.litworld.org/).  

Apelul lansat de Asociația „Citim Împreună România” (CIR), inițiatoarea proiectului, a atras anul acesta peste 500 de parteneri, care vor organiza sesiuni de lectură împreună cu mii de copii și sute de educatori, învățători, profesori, bibliotecari, librari și pasionați de lectură din întreaga țară.

[quote]Credem că atunci când citim împreună cu copiii, schimbăm de fapt lumea, iar insuflarea dragostei pentru cărți este unul dintre cele mai mari daruri pe care orice adult le poate oferi unui copil[/quote] spun organizatorii evenimentului.

Pentru eveniment, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila a pregătit trei sesiuni de lectură, desfășurate la Ludotecă începând cu ora 9.00. 

În prima sesiune de lectură, alături de elevi ai Liceului Teoretic „Anghel Saligny” și ai Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (profesor învățământ primar Camelia Pantazi, profesor învățământ primar Giorgiana Meiroșu) va veni un personaj foarte îndrăgit al autorului David McKee, Elmer, un elefant mai special, care spre deosebire de ceilalți este multicolor.

Pentru a doua sesiune, elevi din clasele a II-a și a V-a de la Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” (profesor învățământ primar Rodica Bianu, profesor Adriana Tudor) vor face cunoștință cu Vivi, veverița jucăușă creată de Dana Cristiana Maier, care le va preda lecția dărniciei. 

Pentru a treia sesiune, copiii din clasa a II-a și clasa pregătitoare de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” (profesor învățământ primar Aliana Ionescu, profesor învățământ primar Daniela Bobocea) vor interacționa cu Ursul cafeniu, personajul lui Vladimir Colin.

Activitatea este organizată de bibliotecarii Doinița Mihaela Stanciu și Jeni Petrof.

Distribuie postarea
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •