Începând de miercuri 2 iunie, timp de cinci zile, cei mai buni înotători din țară și-au disputat titlurile de campioni naționali în bazin de 50 m în aer liber pentru anul 2014. La întrecerile desfășurate în Bazinul de la Complexul Sportiv Național Lia Manoliu au participat și șapte sportivi de la LPS Brăila, patru băieți și trei fete. În cele cinci zile de concurs Brăila a câștigat 10 medalii, toate câștigate la fete seniori, de Alina Grațiela Ene și Gabriela Dragomir. Marea speranță a înotului brăilean, dar și a celui românesc, Alina Grațiela Ene a câștigat 4 (patru) medalii de aur, una de argint și una de bronz, iar colega sa de club, Gabriela Dragomir a obținut două medalii de argint și două de bronz.

Miercuri, Alina Ene a obținut prima medalie pentru delegația brăileană în proba de 100 m fluture, cu timpul de 1:03:94. Tot miercuri, Gabriel Cange s-a clasat pe locul 7 în finala A a probei de 200 m bras, ocupând locul 4 la juniori.
A doua zi au venit și primele medalii de aur. Alina Ene s-a impus detașat la 200 m mixt cu timpul de 2:23:77, devenind campioană națională la această probă. La 1500 m liber cele două sportive senioare pregătite de Gabriela Stoicescu s-au clasat pe locurile 1 și 3. Alina Ene a înotat în 17:49:04, iar Gabriela Dragomir a terminat cursa în 18:09:45 minute. În finala A a probei de 100 m liber feminin, Gabriela Dragomir s-a clasat pe locul 5. La 200 m mixt băieți, Gabriel Cange a înotat în finala B și s-a clasat pe locul 6 la open, iar la 800 m liber, Emil Roșianu a câștigat finala B.
Vineri după amiază, Gabriela Dragomir a mai câștigat o medalie de argint în proba de 200 m liber, cu timpul de 2:10:29. Alina Ene a înotat în finala A a probei de 200 m fluture și s-a clasat pe locul 5, iar în finala B a băieților, în aceași probă Claudiu Curte s-a clasat pe locul 8.

În finalele de sâmbătă, desfășurate începând cu orele 17.00, Alina Ene și-a mai trecut în palmares încă o medalie, prin bronzul câștigat în proba de 50 m fluture, înotând în 29:10 secunde. Proba de 800 m liber fete a fost una dominată de cele două sportive de la LPS Brăila, Alina Ene ajungând prima la finiș după 9:13:99, urmată de Gabriela Dragomir care a terminat cursa după 9:16:95 minute, cu un avans de aproape 11 secunde față d ocupanta locului 3, Colti Dumitrescu Emilia. Gabriel Cange a înotat în finala probei de 1500 m băieți și a terminat pe locul 8, cu o clasare pe locul 7 la juniori, iar la 100 m bras același sportiv s-a clasat pe locul 2 în finala B.
Duminică după amiază, în ultima reuniune a competiției, Alina Ene s-a impus în finala probei de 400 m mixt și a câștigat a patra sa medalie de aur la aceste campionate naționale, cu timpul de 5:02:01. În finala de 400 m liber, Gabriela Dragomir a terminat pe locul 3 și a câștigat medalia de bronz, ultima medalie câștigată de delegația brăileană la aceste campionate naționale.

Ștafeta de 4×100 m mixt băieți de la LPS Brăila, formată din Emil Roșianu, Gabriel Cange, Claudiu Curte și Bogdan Preda s-a clasat pe locul 6, cu timpul de 4:10:32, cu care s-a clasat pe locul 4 la juniori. Tot în finalele duminică, Gabriela Dragomir s-a clasat pe locul 4 în finala B a probei de 50 m liber, iar la 400 m mixt băieți, tot în finala B, Gabriel Cange a terminat pe locul 2, urmat de Bogdan Preda și Emil Roșianu. La aceste campionate a mai participat și junioara Oana Mădălina Durbacă, care însă nu a reușit să se califice în nici o finală a probelor la care a participat.

Aceasta a fost a doua ediție a campionatelor naționale de seniori și juniori organizate de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern sub președenția fostei campioane olimpice, brăileanca Alina Camelia Potec, una foarte reușită și care s-a bucurat în fiecare zi de participarea unor foști mari sportivi ai României, care au făcut premierile câștigătorilor.

Prezența la Bazinul de la Complexul Lia Manoliu a unor foști sportivi de performanță din mai multe domenii, cum ar fi Alexandru Dedu – președintele FR Handbal, fosta înotătoare brăileancă Beatrice Cășlaru – multiplă medaliată olimpică la Sydney, fosta gimnastă Andreea Răducan – campioană olimpică la Sydney, Anca Pătrășcoiu, prima înotătore româncă medaliată la Jocurile Oimpice în 1984, sau poloiștii Cosmin Radu – căpitanul echipei naționale și Andrei Iosep, jucătorul cu cele mai multe selecții la reprezentativa României, scrimera laura Badea, sunt încă o dovadă a aprecierii de care se bucură Camelia Potec în rândul celorlalți foști sportivi.