
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Brăila, în colaborare cu Asociaţia Clubul de Turism „Proilavia” şi Crucea Roşie Română – Filiala Brăila, organizează în perioada 27 aprilie – 20 decembrie 2016, un „Stagiu de formare voluntari de sport”.
Evenimentul a fost prefaţat de o conferință de presă organizată la Hotel Sport, la care au participat Mircea Cărbunaru, Gabriel Lâlă și Florica Focșa, reprezentanţi ai celor trei structuri organizatoare. Înscrierile pentru stagiul de formare al voluntarilor de sport se fac până pe 16 mai, iar în final, cei care vor fi selectaţi pentru a participa la acest stagiu de pregătire, vor primi Certificatul de voluntariat.
„Anul trecut am făcut un test în acest sens şi am văzut că sunt persoane care doresc să participe la un astfel de stagiu. Între timp, am schimbat partenerii şi am ajuns la această formulă, care cred eu că va fi cea mai eficientă în demersurile pe care vrem să le întreprindem. Este un proiect unic la nivelul României. În urmă cu trei ani s-a mai derulat ceva asemănător la Braşov, unde a avut loc o astfel de instruire, însă ea a fost făcută strict pe un eveniment, mă refer la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Noi vrem să formăm un corp de voluntari la nivelul oraşului de care să beneficieze toate structurile sportive„, a declarat Mircea Cărbunaru, consilier superior în cadrul DJST Brăila.
„Stagiul de formare voluntari de sport” este o premieră prin faptul ca va cuprinde și certificarea voluntarilor de sport cu ajutorul platformei online www.hartavoluntariatului.ro.
Daca formarea voluntarilor în alte zone de activitate este o certitudine în România, în domeniul voluntariatului de sport se poate vorbi de pionerat, fiindcă la Brăila stagiul va avea o tematică bine structurată și adaptată la nevoile de formare ale voluntariatului de sport.
Acest stagiu se adreseaza unui spectru larg de persoane care activează voluntar în domeniul sportiv: elevi de liceu, studenți, profesori de educație fizică, simpatizanți ai unor sporturi locale și/sau ai unor structuri sportive, pe care doresc să le sprijine.
Beneficiarii direcți ai formării de voluntari de sport sunt în primul rând structurile sportive cu și fără personalitate juridică, publicul iubitor de sport și de activități sportive. Deși voluntariatul de sport se găsește în România încă într-un stadiu incipient de organizare, în țările mai dezvoltate în domeniul sportiv, voluntariatul este deja o instituție recunoscută la nivel guvernamental, care aduce beneficii majore sportului de performanță, implicarea voluntarilor fiind foarte mare în special la categoria de vârstă 35-55 de ani.
