
Duminică dimineață, în jurul orei 4.30, Adrian Canciu, un tânăr de 24 de ani din Brăila a plătit cu viața teribilismul la volanul mașinii sale de lux. Acesta s-a izbit puternic într-un copac, apoi s-a rostogolit de câteva ori cu mașina și s-a oprit într-un stâlp de electricitate aflat pe marginea străzii. Impactul l-a aruncat pe tânăr din autoturism la câțiva metri distanță și a decedat pe loc. Potrivit martorilor din zonă, acesta a pierdut controlul volanului ”bolidului” pe care îl conducea cu viteză foarte mare.
Când au sosit la fața locului, pe Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, între strada Nicolae Balcescu și Calea Galați, politiștii de la Poliția Rutieră Brăila l-au recunoscut pe tânărul care a produs accidentul ca fiind unul dintre cei pe care îi amendaseră de multe ori pentru viteza cu care circula în oraș. Se pare că ultima ispravă a tânărului a fost în urmă cu o săptămână când a fost penalizat cu 6 puncte de amendă. La scurt timp de la producerea accidentului a sosit și o Ambulanță, dar cadrele medicale de pe ambulanță nu au putut face nimic pentru a-l salva pe șoferul teribilist.
sursa foto:ProTV